SPORTURI  »  TENIS  »  ACCIDENT

Venus Williams, implicată într-un accident mortal!

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 iunie 2017 09:08

Venus Williams (11 WTA) a fost implicată într-un accident de mașină în urma căruia un bărbat de 78 de ani a murit. Evenimentul a avut loc pe 9 iunie, iar victima a decedat două săptămâni mai târziu.

Informația a apărut în presa americană la trei săptămâni după accident și, potrivit publicației TMZ, poliția consideră că ar fi fost vina jucătoarei, în timp ce avocatul lui Venus susține că nu a fost vorba de o încălcare a legii din partea clientei sale.

Persoana aflată la volanul celeilalte mașini, soția victimei, le-a relatat polițiștilor că se afla în intersecție când mașina condusă de Venus le-a tăiat calea. Soția victimei a fost și ea rănită și internată în spital, însă a supraviețuit.

În raportul poliției se notează că Venus Williams a fost vinovată pentru neacordare de prioritate, dar incidentul nu a fost influențat de alți factori precum droguri, alcool ori distragerea atenției din cauza folosirii telefonului mobil.  

Într-un comunicat prim care răspunde acuzațiilor, avocatul Malcolm Cunningham, care o reprezintă pe Venus, a povestit pentru CNN că jucătoarea avea o viteză foarte scăzută când cealaltă mașină a lovit-o.

Contactată de TMZ, Venus Williams a refuzat să comenteze incidentul.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
adyy25
adyy25  •  30 Iunie 2017, 11:05

Imi place de avocatul ala. O da acum ca venus a intrat usor in intersectie, neavand prioritate. De parca ar conta asta. O sa ajunga sa zica, ca a intrat intentionat in ea, cealalta masina. De suparare ca nu i s-a acordat prioritate, a intrat in Venus. Numai ca au avut de suferit tot aia. De-ale avocatilor....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează