SPORTURI  »  TENIS  »  CLASAMENT

Victor Hănescu se menţine pe poziţia 31 în clasamentul ATP

Articol de GSP - Publicat luni, 27 iulie 2009 00:00

Tenismenul român Victor Hănescu se menţine pe locul 31 în ierarhia mondială, publicată luni, cu 1.341 de puncte, în timp ce lider mondial continuă să fie elveţianul Roger Federer, informează site-ul ATP.

Victor Hănescu a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de la Hamburg, dar cu toatea acestea nu şi-a îmbunătăţit poziţia în clasamentul mondial. Un alt român aflat în primii 100 de tenismeni ai lumii este Victor Crivoi, care a coborât două locuri, şi se află pe poziţia 81, cu 765 de puncte.

Cei doi tenismeni români vor participa în această săptămână la turneul de la Gstaad (Elveţia). Victor Hănescu este cap de serie numărul 4 la acest turneu, el fiind şi câştigătorul ediţiei precedente.

În vârful ierarhiei se află tot elveţianul Roger Federer, cu 11.210 puncte, fiind urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 9.735 de puncte. Pe poziţia a treia se clasează britanicul Andy Murray, care s-a apropiat la 465 de puncte de locul secund, cu 9.270 de puncte. Singura modificare majoră în primele 10 poziţii este urcarea lui Nikolay Davidenko pe locul 9, după câştigarea turneului de la Hamburg.

Primele 10 locuri ale clasamentului ATP:

1. Roger Federer (Elveţia) - 11.210 puncte

2. Rafael Nadal (Spania) - 9.735p

3. Andy Murray (Marea Britanie) - 9.260p

4. Novak Djokovic (Serbia) - 7.990p

5. Andy Roddick (SUA) - 5.380p

6. Juan Martin del Potro (Argentina) - 5.0005p

7. Jo Wilfried Tsonga (Franţa) - 3.650p

8. Giles Simon (Franţa) - 3.310p

9. Nikolay Davidenko (Rusia) - 3.285p

10. Fernando Verdasco (Spania) - 3.245p.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

Comentarii (6)
 •  28 Iulie 2009, 14:12

le cam amestecati cu punctele astea prieteni. este simplu, se calculeaza punctele castigate in ultimul an, in fiecare saptamana, lunea, se publica clasamentele si se calculeaza toate punctele castigate in turneele ATP sau WTA in ultimele 52 saptamani. Ceea ce spuneti voi ca se pierde este punctajul de acum 53 saptamani, si se adauga punctajul de saptamana trecuta.

 •  27 Iulie 2009, 23:21

Ba se scad incepatorule... se scad in felul urmator.Daca eu participt la turneul de master de la Pitesti care nu exista am zis asa, deci daca particip in 2008,si in 2009 ma hotarasc sa particip la turneul care este simultan cu acela,sau sa nu particip deloc,se scad punctele... dar nu se scad cele facute cu un an inainte ta,se scad ca si cum ai castiga turneul adica daca turneul este de 10000 de puncte se scad 10000.Daca nu stiai stii acum.Bafta!

stelistul07
stelistul07  •  27 Iulie 2009, 16:13

numai vorbiti ca va faceti de ras: NU SE SCADE NICI UN PUNCT ba amatorilor

Vezi toate comentariile (6)
Comentează