Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


VOLEI    •   CONDAMNĂRI

Jucători de volei de națională, condamnați la închisoare pentru viol!

foto: reuters

foto: reuters

Marti, 20 Septembrie 2016

Cinci jucători din naționala de volei a Cubei au fost condamnați la închisoare, după ce au violat o femeie în timpul unui turneu în Finlanda.



Dintre cei cinci, patru, inclusiv căpitanul echipei, au primit o condamnare de cinci ani, în timp ce unul a primit trei ani și jumătate. Rolando Cepeda Abreu (27 ani), Alfonso Gavilan (21 ani), Ricardo Calvo Manzano (19 ani) și Osmany Uriarte Mestre (21 ani) sunt cei care au fost condamnați la 5 ani de închisoare, în timp ce Luis Sosa Sierra (21 ani) a primit pedeapsa mai mică. Totodată, bărbații trebuie să plătească victimei 24,000 euro compensații.

Ei au fost reținuți în orașul finlandez Tampere pe 2 iunie, după ce o femeie a spus că a fost violată într-un hotel.

Inițial au fost reținuți opt jucători, dar doi au fost eliberați imediat. Alți doi au fost eliberați din detenție la sfârșitul lui august, fiind achitați de tribunalul din Tampere.

Naționala Cubei a participat la un turneu de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Rio, iar violul s-a produs în hotelul unde erau cazați jucătorii. Femeia s-a întâlnit cu doi jucători în clubul din subsolul hotelului, iar apoi a plecat în cameră cu unul dintre ei, unde au întreținut relații sexuale. Apoi bărbatul și-a chemat colegii, fără acordul femeii. Aceștia ar fi ținut-o de păr pentru ca femeia să nu părăsească incinta.

Când femeia a reușit să plece din camera, a povestit cele întâmplate conducerii hotelului, care a informat poliția. Bărbații care fac parte din lotul de volei a naționalei din Cuba au susținut că femeia și-a dat acordul.

În urma acestui scandal, doi antrenori de la lot au fost dați afară.

sursa: bbc.com 

(Dan Duca)

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase