FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII TÎRGU JIU

Badea: "Vreau să ajung într-o finală de cupă europeană cu o echipă românească"

Articol de GSP - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00

Ionuţ Badea, care a fost prezentat oficial la Pandurii Târgu Jiu, a declarat că obiectivul său personal este să ajungă într-o finală de cupă europeană cu o echipă din România.

"Sunt convins că proiectul Pandurilor este unul tentant nu doar pentru mine ci şi pentru alţi antrenori care poate ar fi dorit să vină aici. Ne bucurăm că am fost ofertaţi. Sper ca proiectul Pandurii să ajungă nu la un obiectiv de rămânere în prima ligă ci acela de a participa în cupele europene. Obiectivul meu personal ca antrenor este acela de a ajunge într-o finală de cupă europeană cu o echipă românească", a spus Badea.

Ionuţ Badea a precizat că preluarea conducerii tehnice a echipei Pandurii Târgu Jiu este un nou început pentru el. "Pentru mine este un nou început, dar şi pentru jucători. Am avut deja aseară un prim contact cu ei la primul antrenament. Urmează o perioadă dificilă din punct de vedere mental. Avem o perioadă de adaptabilitate foarte scurtă, dar cu raţiune şi maturitate sper să o trecem cât mai repede în folosul echipei", a adăugat Badea.

Tehnicianul le care fotbaliştilor multă maturitate şi raţiune pentru a trece peste perioada de adaptare la Târgu Jiu: "Sper ca perioada de adaptabilitate până la primul meci să treacă foarte repede. Sunt jucători profesionişti şi ar trebui să înţeleagă asta. În fotbalul profesionist nu ar trebui să existe prea multe sentimente şi de asta le cer jucătorilor maturitate şi raţiune în abordarea antrenamentelor şi jocurilor oficiale. Vreau aceste lucruri pentru a nu avea probleme în perioada imediat următoare din punct de vedere sportiv".

Ionuţ Badea a efectuat, duminică seară, primul antrenament la Târgu Jiu, tehnicianul având la dispoziţie la prima şedinţă de pregătire cu Pandurii 30 de jucători.

Mediafax

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (5)
flafy
flafy  •  19 Iulie 2010, 23:24

poti sa visezi in continuare oricum echipa aia ar fii trebuit sa fie in B vai de capu vostru cu tg jiu vostru orasu si traditia lu peste si cand te gandesti ca echipe ca UTA si Petrolul sunt in B

666piturca
666piturca  •  19 Iulie 2010, 23:13

Hmmmmmmmm, Si sa fie Pandurii echipa aia? Ar fi sanse bune, mai ales daca micul miner fara casca, Condescu, convinge vreo 8-10 echipe sa se retraga, sa nu isi ia licentza, si tot asa. Dupe toate astea, the sky is the limit.

jumega
jumega  •  19 Iulie 2010, 18:29

in cazul asta vezi daca la oltchim au angajat antrenor!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează