FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID-TIMIŞOARA 1-0

Chivorchian: "Varga şi Bălan au fost legitimaţi incorect!" Taban: "Mai bine încearcă la Matici" ;)

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 martie 2010 00:00

Directorul general al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a anunţat că se va adresa Tribunalului pentru Arbitraj al Sportului de la Lausanne, în cazul legitimării jucătorilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan la Rapid Bucureşi.

"Urmează ca mâine să intrăm în posesia documentelor prin care au fost legitimaţi cei doi jucători, iar apoi vom dovedi că procedura a fost incorectă", a declarat Chivorchian, la Radio Timişoara, citat de Mediafax.

Oficialul bănăţenilor susţine că are cunoştinţă de nereguli în acte. "Foarte multe tîmpenii sunt stipulate în înscrierea echipei Rapid III la AMF. Nu poţi să inventezi o echipă peste noapte şi să o înscrii tot peste noapte în campionat, chiar dacă este vorba despre Liga a IV-a. În acte sunt foarte multe lucruri care contravin statutelor atât din regulamentele româneşti, cât şi din cele europene", a mai spus directorul general.

"Eu cred că această speţă nu se va rezolva în România şi îmi pare rău să spun asta. Probabil vom ajunge la TAS, pentru că în legitimarea jucătorilor nu au fost implicată doar AMF Bucureşti, ci şi FRF şi LPF", a precizat Chivorchian.

El speră ca memoriul să poată fi redactat încă de luni. "Sper ca mîine să-l şi depunem", a mai spus reprezentantul FC Timişoara.

Giuleştenii par foarte liniştiţi şi sînt convinşi că demersul timişorenilor este sortit eşecului. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Rapid, Ion Taban, este chiar ironic: "Mai bine l-ar contesat pe Matici, că a dat  acel super-gol cu stîngul deşi este dreptaci. Serios vorbind, sîntem liniştiţi pentru că am respectat toate regulamentele atunci cînd i-am legitmat pe Varga şi pe Bălan."

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (18)
 •  07 Martie 2010, 20:40

destul de penibila atitudinea oficialilor timisoarei fata de clubul nostru,fatza de rapid...mai bine si-ar canaliza fortele si ar intenta procese pt. a afla cum ii cheama si sa stie in ce chiloti sa se imbrace.

 •  07 Martie 2010, 19:22

dl iancu pregatiti meciul cu urziceni si contestati jucatorii nostri ca nu sunt in stare de nimic.

 •  07 Martie 2010, 18:55

cum poti sa redactezi in asemenea hal : "sint" - sunt ; miine - maine ; stingul - stangul ; timpenii - tampenii ; au trecut aproape 20 ani de cand s-a schimbat. ciudat ca in unele locuri este corect. totusi , cum ati luat diploma,dar mai bine intreb cum ati luat BAC-ul? vad ca nu ati dat comentariul. va faceti de rusine, mai bine corectati, ca oricum nu va aparea comentariul meu

Vezi toate comentariile (18)
Comentează