FOTBAL  »  Superliga  »  REVENIRE

Ciucă: "O să-mi aştept rîndul, nu am de ce să mă supăr dacă voi fi rezervă"

Articol de GSP - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00

Fundaşul Mădălin Ciucă, transferat săptămâna trecută de la Gloria Bistriţa la gruparea Universitatea Craiova, a declarat că nu se aşteaptă să fie titular în primele etape, la echipa craioveană, şi că va aştepta să îi vină rândul.

"Am avut emoţii la meciul cu Gaz Metan (n.r. - amicalul Universitatea Craiova - Gaz Metan CFR Craiova, scor 4-3), a fost o lună stresantă pentru mine. Voiam să vin la Craiova, cei de la Bistriţa încă nu mă lăsau, dar în final au înţeles şi le mulţumesc celor de acolo că mi-au dat drumul. Nu mă aşteptam să primesc eu banderola, a fost o conjunctură, fiindcă Iliev nu a vrut-o. El este un jucător foarte bun, a fost o piesă importantă în apărarea echipei campionatul trecut şi merită să fie căpitan.

Nu am de ce să fiu supărat dacă voi fi rezervă, fiindcă Universitatea are un cuplu de fundaşi centrali excelent, printre primele din ţară. Plus că eu abia am venit, e normal să joace ei, o să aştept să-mi vină rândul", a spus Ciucă, informează Mediafax.

Mădălin Ciucă este de părere că meciul cu CFR Cluj, din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, va fi foarte dificil pentru Universitatea Craiova: "Va fi foarte greu cu CFR, îmi pare rău că nu am putut urmări meciul lor cu Urziceni, doar nişte fragmente. Jucăm acasă, n-are de ce să ne fie teamă şi sunt sigur că vom trece cu bine peste această partidă".

Fost căpitan al formaţiei oltene în anul promovării, Ciucă a evoluat în ultimele două sezoane la Gloria Bistriţa.

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (2)
thebluestlion
thebluestlion  •  19 Iulie 2010, 22:17

Un ratat dat afara de la cr si reprimit doar ptr ca joaca cam pe gratis :)

gsava
gsava  •  19 Iulie 2010, 21:44

da cine-i ciuca asta daca nu va suparatzi

Vezi toate comentariile (2)
Comentează