INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRUPA A

Fatih Terim

Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00

“Imparatul”. Asta este pentru turci Fatih Terim. Tehnicianul care a reusit sa cistige Cupa UEFA cu Galatasaray in 2000 este privit ca un adevarat erou in Tara Semilunei. Nici nu-i de mirare, avind in vedere ca a adus cea mai importanta distinctie din istoria fotbalului turc la nivel de club. Dar nu numai atit. Mass media il considera pe Terim drept omul care a stat in spatele succesului “nationalei” la Campionatul Mondial din 2002.

Si asta deoarece marea majoritate a componentilor lotului antrenat atunci de Senol Gunes erau fostii elevi ai lui Terim de la Galata, cistigatori ai Cupei UEFA cu numai doi ani inainte.. Exagerare sau nu, aceasta ipoteza este acceptata ca valabila de presa patimasa din Istanbul. Cea care l-a privit ca pe un zeu si in momentul in care s-a intors deceptionat de experienta traita in Serie A. Esecurile de la Fiorentina si AC Milan nu i-au pus pe ginduri pe jurnalisti, care au primit cu entuziasm intoarcerea “Imparatului” printre ai sai.

Dupa inca o incercare esuata, de aceasta data la Galata, lui Terim i s-a oferit sansa de a pregati pentru a doua oara in cariera “nationala” Turciei. Inscaunat in 2005, mentorul lui Gica Hagi a implinit visul celor care incetasera sa mai creada in obtinerea unei mari performante din partea reprezentativei. La 8 ani de la victoria fantastica in fata lui Arsenal, Terim forteaza inca o data mina fotbalului. De aceasta data, insa, nu-i mai are la dispozitie pe Hagi, Popescu, Sukur sau Ergun.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Superliga
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (1)
 •  06 Iunie 2008, 14:35

Poate ar trebui sa avem o reconsiderare a unui mare antrenor: Emerich Enei! Facem parte dintr-un popor care nu e capabil sa-si aprecieze valorile cat timp acestea se mai afla inca in viata!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează