FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - UNIREA URZICENI

La fel ca şi anul trecut, CFR şi Unirea îşi dispută Supercupa în prelungiri

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 iulie 2010 00:00

La fel ca şi anul trecut, CFR Cluj şi Unirea Urziceni au nevoie de prelungiri pentru a fi departajate.

Supercupa 2010 pleacă în minutul 91 cu acelaşi scor ca şi în ediţia precedentă, 1-1, cu menţiunea că ediţia din acest an se dispută la Cluj, pe stadionul campioanei, şi nu pe teren neutru (Giuleşti), la fel ca în 2009.

Totuşi, scenariul din urmă cu 12 luni se respectă fidel. După ce au condus cu 1-0 graţie reuşitei lui Cadu (41), feroviarii s-au văzut atunci egalaţi de Sorin Frunză  la 5 minute de la reluare. Totuşi, tot eiaveau să se impună la penalty-uri cu 3-2.

Va fi la fel şi de această dată?

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (1)
mariuscosmin
mariuscosmin  •  18 Iulie 2010, 23:19

Cfr cel mai naspa echipament din campionat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează