Articol de GSP - Publicat joi, 16 octombrie 2008 00:00
Selecţionerul Victor Piţurcă a ajuns la DNA, după ce a fost ridicat de procurorii anticorupţie, joi, de pe Aeroportul Otopeni, cu mandat de aducere în dosarul Valiza.
Piţurcă se întorcea de la Viena, unde a urmărit un meci între naţionalele Austriei şi Serbiei, scor1-3, din grupa a VII-a din care face parte şi România, avionul aterizând la Bucureşti la ora 16.20. Ziariştii sportivi aflaţi la Otopeni l-au aşteptat vreme de o oră, dar Piţurcă nu şi-a făcut apariţia, pentru că fusese deja ridicat. Dintre membrii delegaţiei sportive, a ieşit doar Ştefan Iovan, secundul lui Piţurcă.
"Este o acţiune în desfăşurare", a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.
Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a declarat, pe 9 octombrie, că Victor Piţurcă este învinuit pentru favorizarea infractorului, în dosarul în care procurorii anticorupţie anchetează posibile fapte de corupţie săvârşite de Gigi Becali, care ar fi vrut să premieze jucătorii de la U Cluj.
Cătălin Dancu afirmă că Piţurcă ar fi cercetat pentru că ar fi semnat, ca martor, un precontract de vânzare-cumpărare semnat de Gigi Becali şi omul de afaceri Radu Marino.
Ordonanţa de învinuire a selecţionerului a fost semnată pe 4 octombrie, spune Dancu. DNA nu confirmă sau infirmă punerea sub învinuire a lui Piţurcă.
Selecţionerul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a fost citat, pe 25 septembrie, ca martor la DNA, în dosarul în care procurorii anticorupţie anchetează posibile fapte de corupţie săvârşite de Gigi Becali, care ar fi vrut să premieze jucătorii de la U. Cluj dacă ar fi câştigat meciul cu CFR Cluj.
"Piţurcă e cel care a semnat, ca martor, antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care Becali urma să cumpere un imobil de la Radu Marino, acesta din urmă fiind pus sub învinuire pentru favorizarea infractorului. Din acest motiv, a fost chemat Piţurcă. El e doar martor"
Rămîi pe gsp.ro pentru mai multe amănunte despre reţinerea lui Piţurcă
Sursă: NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.