FOTBAL  »  Superliga  »  ALBA IULIA - RAPID 0-1

Rapid a bătut iar cu un eurogol

Alexandru Ionita, Ionita, Rapid
Alexandru Ionita, Ionita, Rapid

Articol de - Publicat luni, 15 martie 2010 00:00

Pînă să ajungă în vară la FC Koln, Ioniţă şi-a adus aminte că Rapidul îl plăteşte şi le-a replicat contestatarilor printr-un gol de senzaţie de la 35 de metri
Vezi eurogolul marcat de Matici! (video)

Rapidul nu s-a specializat doar în contestări şi în scandaluri ce ridică pulsul fotbalului intern. Rapidul s-a specializat şi în goluri minunate. După reuşita de săptămîna trecută a lui Matici cu Timişoara, dar care s-ar putea să fie anulată de federali, a venit rîndul lui Ioniţă să marcheze un eurogol. Sau mondogol, puteţi să-i spuneţi în orice fel, a fost o reuşită extraordinară.

Le-a închis gura
Chiar în startul meciului, Alex n-avea cu cine să paseze, Cernea era ieşit destul de mult dintre buturi, aşa că atacantul a tras. Nici prea tare, nici prea încet, şut plasat şi a ieşit o bijuterie de gol de la 35 de metri! A pus degetul arătător la gură, semn că le cere contestatarilor să tacă, după ce i s-a spus că nu mai e cu mintea şi cu sufletul la Rapid, ci la nemţii de la Koln, la care va evolua din vară. Băiatul a dat gol, reuşita victoriei, le-a închis gura celor care îl vorbeau de rău.

Mingea care muşcă
A fost raza de soare într-un meci cenuşiu şi înnorat. Rapidul a jucat cît să ia cele 3 puncte. A terminat apărîndu-se supraglomerat, dar s-a văzut de ce Alba Iulia este pe ultimul loc. Ardelenii au avut peste 15 şuturi spre poartă, care mai de care mai departe şi mai hazlii. Fernandes a dat tot felul de emoţii ieri. Pînă la a-i băga în sperieţi pe toţi după lovitura receptată de la Jovanovici, portughezul i-a pus o pasă pe tavă lui Enzo Bruno, dar mijlocaşul Unirii şi-a prelungit prea mult balonul şi a intrat ca un bezmetic în Bornescu. Pe mulţi jucători i-a muşcat ieri mingea de ghete, aşa că mai merită remarcată doar pasa lui Răduţă către Spadacio (86), iar starul Rapidului, central, singur cu Cernea din 10 metri, a tras stupid spre ferestrele unui bloc de lîngă arenă.

Rapid a cerut penalty
În minutul 24, Herea a căzut uşor în careu după un contact cu Kanyuka. Balaj i-a dat "galben" rapidistului pentru simulare. Faza i-a enervat la culme pe giuleşteni, mai ales că acesta nu va evolua cu Astra din cauza cumulului de cartonaşe galbene. "Nu eram fraier să cad, ştiam că mă avertizează. A fost penalty!", i-a răspuns Herea.

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (3)
 •  15 Martie 2010, 13:11

Din pacate nu jucam nimic iar echipa moare dupa 20 minute. Parca "Mourinho" ala micu' si-a dat recent doctoratul pe o tema de pregatire a echipei, cum naiba au facut ei pregatirea de iarna? Ionita nu mi s-a parut mai neinspirat decat in tur, doar ca acum s-au mai uitat schemele lui Hizo si nu are cina sa-i paseze. Nea Nae jos palaria, esti mare rapidist dar lasa pe banca un antrenor!

 •  15 Martie 2010, 09:54

Cu reclama asta nu faceti decit sa nu se mai uite nimeni la voi pe site e chiar enervant sa nu poti sa te uiti la un articol sau filmulet ca apare reclama lu peste ............

 •  15 Martie 2010, 09:51

Pe prima pagina din Gazeta ni se spune ca Ionita a marcat de la peste 35 de metri !!!!!!!!!! Se vede clar care este linia careului mic , a careului mare si locul de unde trage Ionita ! Cel mult 27 de metri, deci , e cale lunga pana la 35 de metri. Dar ,ziaristului ii place mereu sa " umfle coliva" !!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează