FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - POLI TIMIŞOARA, TRIMIS LA COMISIA PENTRU SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

Şeful LSR: "Dacă era vorba de Dinamo sau de Steaua se mai întîmpla aşa ceva?"

Articol de GSP - Publicat joi, 11 martie 2010 00:00

Şeful Ligii suporterilor rapidişti, Gigi Corsicanu', a comentat la Fanatik Show, la Digisport, situaţia în care se află echipa din Giuleşti, care ar putea fi depunctată pentru că i-a folosit pe Dacian Varga şi Tibi Bălan în meciul cu Timişoara.

"Problema e să nu ajungă punctele noastre la Dinamo, la Steaua, am văzut că ei sînt mai interesaţi. Noi am redactat acel comunicat, nu domnul Copos, noi avem imaginaţie, sîntem recunoscuţi pentru asta, el mai ia de la noi uneori. Domnul Iancu a spus că l-a redactat domnul Copos, dar e o greşeală. L-aş întreba dacă şi comunicatul galeriei lui Poli a fost redactat tot de Copos. Noi sîntem alături de Rapid şi sîntem toţi o familie. Ideea e că punctele trebuie decise pe teren, nu în birouri. De ce observatorul nu le-a oprit carnetele înainte de meci? Adică dacă bătea Timişoara, nu îi mai interesa. Dacă era vorba de Dinamo sau de Steaua se mai întîmpla aşa ceva?", a zis Gigi Corsicanu'.

"Din cîte ştiu eu nu există nici o bază legală pentru rejucarea partidei Rapid-Timişoara. LPF hotărăşte, de fapt o Comisie a Ligii", a explicat Ionuţ Lupescu la Fanatik Show, la Digisport.

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (18)
 •  12 Martie 2010, 10:17

"Dacă era vorba de Dinamo sau de Steaua se mai întîmpla aşa ceva?" Ba, fiu de Pepsi! Supozitii fa tu la tine in mecla ta! Cand o sa se intample asa ceva cu Steaua sau Dinamo sa vii sa comentezi ... doecamdata VOI, Incetinistii (ca rapidisti ati fost ... nu mai sunteti) aveti probleme pe care trebuie sa VI le rezolvati! De ce nu ai amintit si de Alba Iulia sau Pandurii sau mai-stiu-eu-ce echipa din Liga I? Of, CULTULE! Plinule de legislatie! Siu voi de la Gazeta nu ati gasit altul

 •  12 Martie 2010, 09:15

Cum se poate ca un jegos cum e Corsicanu sa vorbeasca si sa imparta dreptatea, el sta pe langa Rapid doar pt bani, verificati ce bani a luat de la Rapid si apoi sa va mai uitati in gura lui. Pana si bronzatul asta a ajuns sa fie dizident in Bucuresti. Rusine voua Rapidisti ca nu stiti sa va alegeti macar purtatorul de cuvant.

 •  12 Martie 2010, 08:51

TI-ga-N* libidinos si analfabet.......a incercat sa-i puna morcovul la B-u-C-i* lui Siman......ce a luat pe teren,adica mumu* !!! Acum sper ca e complet postul ;)

Vezi toate comentariile (18)
Comentează