FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Există viaţă după Weldon! Kapetanos e în formă, a reuşit o dublă cu echipa a doua

Kapetanos e în mare formă, iar Maftei şi-a cîştigat locul de titular, revenit fiind după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon mult timp
Kapetanos e în mare formă, iar Maftei şi-a cîştigat locul de titular, revenit fiind după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon mult timp

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 24 februarie 2012 12:22

CFR a cîştigat cu 4-1 ultimul meci amical din această iarnă, în compania formaţiei CFR II.


CFR a disputat ultimul amical din această iarnă, impunîndu-se în faţa echipei a doua cu 4-1, pe un teren sintetic din cartierul Mănăştur. De remarcat e faptul că Pantelis Kapetanos a reuşit o dublă, în timp ce Maftei a fost folosit pe postul de fundaş dreapta într-o echipă pe care Jorge Costa o va folosi şi în prima etapă, cu FCM Tg. Mureş. Golul echipei lui Alin Minteuan a fost marcat de sud-coreeanul Kim Byung-Oh (22 de ani), un mijlocaş de bandă care are şanse mari să semneze cu CFR şi să fie promovat la prima echipă.

CFR Cluj - CFR II 4-1
Au marcat: Kapetanos (20, 44), De Zerbi (63), Vranjes (68) / Kim Byung-Oh (50)
CFR (în prima repriză): Beto - Maftei, Cadu, Piccolo, Nicoară - Godemeche, G. Mureşan - Sougou, Hora, Bastos - Kapetanos
CFR (în a doua repriză): Beto - Panin, Nuno Diogo, B. Sare, Camora - Peralta, Celestino - De Zerbi, Vranjes, Ronny - L. Ganea

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (7)
woober
woober  •  28 Februarie 2012, 23:01

Sunt cfr-ist si sug p^u^l^a.Asa a facut si mama si tata si tot neamul meu de asiatici.De aceea pe 15 martie de ziua noastra s^o luam la m^u^i^e sa stam si capra.Imi e rusine ca sunt b^o^zg^or ceferist

alinardelean
alinardelean  •  25 Februarie 2012, 08:01
Postat de alpin pe 24 Februarie 2012, 12:35

Poate sa plece oricine de la CFR! Exista solutii!! Multa bafta in retur si cat mai putine furturi din partea arbitrilor! Ca ne fura ca pe vremea comunistilor Stelei!!!

nu chiar oricine, alpine. cel mai frumos, mai destept, mai puternic si mai viril om de pe planeta nu poate parasi cefereul. cred ca stii la cine ma refer...

flafy
flafy  •  24 Februarie 2012, 20:08

va dati seama ce mult inseamna o dulbla intr-un amical cu echipa a2a? oricum cred ca Ganea este cu 2 clase peste kapetanos....dar daca Kapetanos va avea bulanul care l-a avut la steaua cred ca va fi titular....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează