Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 12 iulie 2014 20:09
Simona Halep a cîştigat în 3 seturi meciul cu Monica Niculescu în semifinale la BRD Bucureşti Open, scor 6-2, 4-6, 6-1. În finală, românca o va întîlni pe Roberta Vinci.
În setul decisiv, Halep s-a impus lejer, scor 6-1.
"A fost foarte dificil, Monica a jucat foarte bine. Sper că publicul a fost mulţumit de spectacol. Vă aştept şi mîine la finală.
E o plăcere să joc acasă. Mîine va fi dificil, dar va trebui să ne bucurăm toţi de acest meci, pentru că va fi ultimul la acest turneu", a declarat Simona la finalul partidei.
Simona Halep a învins-o în "sferturi" pe spanioloaica Lara Arruabarena, locul 120 WTA, 6-3, 6-1. De partea cealaltă, Monica Niculescu, numărul 68 mondial, a ajuns în această fază a competiţiei după ce a învins-o în sferturile de finală pe slovaca Polona Hercog, a 61-a jucătoare a lumii.
Singura dată cînd cele două românce s-au întîlnit a fost la Bruxelles, în 2012, cînd Halep o învingea fără drept de apel pe Niculescu, cu 6-1, 6-1.
Cîştigătoarea din această partidă o va întîlni Roberta Vinci, a 24-a tenismenă a lumii, după ce aceasta a trecut în semifinală de Kristina Kucova, numărul 166 WTA, cu 6-1, 6-3.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”