SPORTURI  »  TENIS  »  DEMONSTRATIV

Bătălia sexelor, varianta made in România » Simona Halep şi Ilie Năstase vor disputa un meci demonstrativ la Buşteni

Articol de GSP - Publicat marti, 22 iulie 2014 00:00 / Actualizat marti, 22 iulie 2014 18:40

Simona Halep şi Ilie Năstase vor susţine un meci demonstrativ, vineri, în staţiunea Buşteni, cu ocazia inaugurării arenei de tenis "Ilie Năstase", obiectiv construit în cadrul unui proiect european derulat de autorităţile locale.
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvînt al Primăriei Buşteni, Adriana Vîjeu, Simona Halep şi Ilie Năstase, ambii cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, au fost invitaţi să susţină, vineri după-amiază, un meci demonstrativ cu ocazia inaugurării arenei de tenis "Ilie Năstase", situată în apropierea sediului primăriei.

Meciul demonstrativ este programat vineri, începînd cu ora 17.00, şi face parte dintr-o serie de evenimente organizate în cadrul acţiunii "Buşteni, o staţiune renăscută".

Primarul din Buşteni, Emanoil Savin, a declarat că tot vineri vor primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului medicii Irinel Popescu şi Ioan Lascăr, actorul Horaţiu Mălăele şi gimnasta Sandra Izbaşa.

De asemenea, vineri după-amiază, în staţiunea Buşteni va avea loc un concert susţinut de Paula Seling şi Marcel Pavel la care, potrivit primarului staţiunii, sunt aşteptaţi aproximativ 3.000 de turişti.

Arena de tenis, care poartă numele lui Ilie Năstase a fost construită în cadrul proiectului cu finanţare europeană "Modernizarea infrastructurii şi creşterea calităţii serviciilor turistice în staţiunea Buşteni", este amenajată în aer liber, dispune de 500 de locuri pentru spectatori şi are o suprafaţă de aproximativ 650 de metri pătraţi.

Sursă: Mediafax

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (5)
bimbi79
bimbi79  •  23 Iulie 2014, 14:09
Postat de braveheartro pe 22 Iulie 2014, 19:51

Adevărul e că dacă-l inviţi pe Ilie Năstase să inaugureze o arenă de tenis denumită, culmea, Ilie Năstase, e propagandă pentru partidul de guvernământ. Ce limitat eşti. Păi să te invite pe tine atunci, adică pe nimeni în drum, ca să inaugureze terenul. Minte de căcăre@ză, ce să ceri?

Cap ai minte ce-ti mai trebuie ? Aici nu s-a referit nimeni la scandalagiul Ilie Nastase ci la Halep Simona. Este deja, si ea, in mocirla politica pana la gat

bamse1901
bamse1901  •  22 Iulie 2014, 20:59

deci campioana cu frustratul

braveheartro
braveheartro  •  22 Iulie 2014, 19:51
Postat de steaua1986forever pe 22 Iulie 2014, 19:14

Deci cei 2 fac propaganda partidului de guvernamant si mai ales smecherului de primar de acolo, finul lui dragnea. Pacat ca Simona deja a fost acaparata de partidul lui Monta.

Adevărul e că dacă-l inviţi pe Ilie Năstase să inaugureze o arenă de tenis denumită, culmea, Ilie Năstase, e propagandă pentru partidul de guvernământ. Ce limitat eşti. Păi să te invite pe tine atunci, adică pe nimeni în drum, ca să inaugureze terenul. Minte de căcăre@ză, ce să ceri?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează