FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

S-a lepădat de Dinamo! Prima reacţie a lui Valentin Lemnaru din postura de jucător al Stelei

FOTO: steauafc.ro
FOTO: steauafc.ro

Articol de GSP - Publicat joi, 24 iulie 2014 00:00 / Actualizat joi, 24 iulie 2014 22:55

Steaua a anunţat oficial transferul lui Valentin Lemnaru. Jucătorul a semnat un contract pe doi ani cu opţiune pe încă unul. Atacantul va purta numărul 19, iar mîine va bifa primul antrenament. De asemenea, tot mîine, de la ora 12:00, va fi prezentat la Stadionul Steaua. 
"Faptul că m-am transferat la Campioana României reprezintă un mare pas înainte în cariera mea şi sînt onorat pentru faptul că am ajuns la Steaua.

Le mulţumesc tuturor celor de aici pentru încrederea pe care au avut-o în mine şi voi face tot posibilul să le-o răsplatesc.

Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic şi sper să mă integrez cît mai repede în colectivul de la Steaua.

Sper ca prin evoluţiile mele să ajut echipa şi să le aduc, alături de noii mei colegi, foarte multe bucurii tuturor suporterilor Stelei", a spus Lemnaru pentru site-ul oficial al Stelei.

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (30)
legoolas
legoolas  •  25 Iulie 2014, 23:02
Postat de ulita_magheru pe 25 Iulie 2014, 10:11

nu e de ajuns la primul meci neaparat la galerie sa iti facem botezul si sa dam MU0O0IE lui dinamo ... :)))=)))

Ce dreacu sa tai tu ma ... mai ai 2 ani si iti faci buletin ...

aurelguga
aurelguga  •  25 Iulie 2014, 11:11

Dar unde s-a lepadat si de cine? Chiar am urmarit subiectul si mi s-a parut chiar finut Lemnaru in declaratii. N-a vrut sa jigneasca pe nimeni si a zis clar ca este un jucator profesionist. De ce rahat cautati senzationalul ziar de mazga maronie?

ulita_magheru
ulita_magheru  •  25 Iulie 2014, 10:11

nu e de ajuns la primul meci neaparat la galerie sa iti facem botezul si sa dam MU0O0IE lui dinamo ... :)))=)))

Vezi toate comentariile (30)
Comentează