FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Costel Gâlcă primeşte întăriri » În ce stadiu se află cele două transferuri importante ale Stelei

Articol de GSP - Publicat luni, 28 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 28 iulie 2014 11:57

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, confirmă informaţia apărută azi în Gazeta Sporturilor, cum că Srgian Luchin este aproape de a semna. Oficialul roş-albaştrilor nu a renunţat pista Breeveld şi dezvăluie stadiul negocierilor.

“Sîntem în discuţii destul de avansate cu Luchin. Rămîne să vedem în această săptămînă cum le finalizăm.

Despre Breeveld, am avut o discuţie chiar în această zi cu domnul preşedinte Prunariu, rugîndu-l să ne spună unde ne aflăm în negocieri.

Modul in care noi percepem negocierea este cu totul altul. Mă refer la aspectul financiar.

Aşteptăm răspunsul după ce va vorbi cu cei din Consiliul de Administraţie. Aştept acel raspuns”, a spus Argăseală pentru Dolce Sport.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (46)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  29 Iulie 2014, 02:45
Postat de david127 pe 28 Iulie 2014, 20:48

SE SPUNE INCOMPETENȚĂ !

da ! de acord !.>))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  29 Iulie 2014, 02:45

kostel galka primeste intariri ? 2 sosete si o izmana ?..))

delus
delus  •  28 Iulie 2014, 21:49
Postat de david127 pe 28 Iulie 2014, 20:48

SE SPUNE INCOMPETENȚĂ !

Ce s-astepti de la un cum spune el,,icompetent,, Fraiere de 10 ani ,inco o data de 10 ani fraiere tot prin Europa cu bune si cu rele m-ai fac si ei cate un leu asa cum stiu ei sa conduca.

Vezi toate comentariile (46)
Comentează