Articol de GSP - Publicat vineri, 31 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 31 octombrie 2014 19:00

Dimineaţă de coşmar pentru Ştefan Bărboianu! Al doilea căpitan al lui Dinamo a aflat în această dimineaţă că băiatul său, născut prematur marţi, a decedat astăzi.
Alina, soţia dinamovistului, a născut luni după numai 6 luni de sarcină din cauza unor complicaţii. Doctorii au încercat s-o ajute să ducă sarcina pînă în luna a 7-a, pentru a naşte, însă nu au reuşit. Copilul s-a născut marţi, însă nu a supravieţuit decît 3 zile.

În ciuda celor întîmplate, Bărboianu va evolua în această seară în derby-ul contra Stelei, de la ora 20:30, pe Look TV şi liveTEXT pe GSP.RO.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”