FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Negoiță dezvăluie ce propunere i-a făcut lui Rednic » Are antrenorul alte oferte?

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 aprilie 2016 23:00

Ionuț Negoiță și Mircea Rednic negociază de mai mult timp prelungirea contractului, dar până acum nu au semnat noua înțelegere.

Finanțatorul lui Dinamo a vorbit despre negocierile cu antrenorul și a dezvăluit că i-a făcut o propunere foarte avantajoasă lui Rednic, dar că este totuși un contract mai mic decât ce se oferă în alte campionate.

"Lui Rednic i-am propus un contract mult mai bun decât cel pe care îl are acum. Bineînțeles că oferta lui Dinamo nu se poate compara cu ofertele din țările arabe, China sau Rusia. Acolo sunt sume astronomice", a spus Negoiță, conform ProTV.

"Aș vrea să continuu, dar e nevoie de îndeplinirea unor condiții. Și nu mă refer la bani, la situația mea financiară. Dacă mai rămân trebuie aduși jucători. Dar fotbaliști scumpi! Eu nu rămân sau plec din cauza banilor. Nici nu mă interesează acest aspect. N-am zis că nu vreau să continuu, dar trebuie îndeplinite anumite condiții, să vedem ce să facem pentru viitor"
Mircea Rednic, în martie

"Sigur există ceva probleme. Altfel semnau! Dacă nu se semnează contractul, înseamnă că sunt ceva neînțelegeri" Florin Bratu, fost antrenor la Dinamo 2, la DigiSport

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (19)
duta_dd
duta_dd  •  30 Aprilie 2016, 14:53

este evident: daca Mircea nu semneaza este vina lui Negoita 100%; atunci sa-l vad pe unde mai scoate camasa cu suporterii

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  30 Aprilie 2016, 11:14

Zice un pecehas: ”Vorba aia '' au stat ceasurile pe loc si Dinamo in Champions League tot nu a ajuns'' dar cu Rednic vom ajunge. FCD in ADN.” Champions League? Cand s-o merge si de locul 4, ca mai sus nu tine...

e.moti.on
e.moti.on  •  30 Aprilie 2016, 09:06
Postat de inginerul_reloaded pe 30 Aprilie 2016, 08:03

***

mai bine ti ai schimba tu sigla ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close