SPORTURI  »  TENIS  »  DECIZIE

Federer și-a dezvăluit planurile » Când s-ar putea retrage elvețianul

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat miercuri, 22 februarie 2017 14:20

Câștigătorul ediției din acest an al Turneului Australian Open, Roger Federer, a anunțat că a semnat un contract valabil pentru următoarele 3 ediții ale turneului din Basel, lămurind astfel zvonurile în privința retragerii sale.

În vârstă de 35 de ani, tenismenul elvețian lăsase loc interpretărilor prin declarația făcută imediat după câștigarea turneului de Mare Slam de la Melbourne.

"Sper să te văd și la anul! Dacă nu, aceasta a fost o întrecere minunată, iar eu nu pot fi decât fericit că am câștigat în această seară!", a declarat Federer după ce l-a învins în finală pe Nadal cu 6–4, 3–6, 6–1, 3–6, 6–3.

Semnarea contractului cu Turneul Indoor din Basel a fost anunțată chiar de Federer într-o conferință organizată de Federația Elvețiană de Tenis.

"Abia aștept să mă întorc în orașul meu natal. A juca în Turneul de la Basel este punctul culminant al anului pentru mine", a declarat actualul număr 9 ATP.

Planurile lui Federer mai cuprind și participarea în noul turneu Laver Cup. Jucătorul elvețian a fost prezent luni la Praga pentru lansarea acestui turneu demonstrativ care se va desfășura pe echipe între Europa și restul lumii.

Acesta a declarat că ar putea face pereche cu Nadal în turneul ce se va desfășura în septembrie.

"Scopul acestui turneu este să avem numai meciul grele. Cel mai bun să câștige, aceasta este ideea Turnueului Laver. Cred că mi-ar plăcea să joc cu Rafa tocmai datorită rivalității noastre așa de speciale", a declarat fostul lider ATP.

Zvonurile potrivit cărora Federer ar urma să se retragă au fost alimentate de absența îndelungată de anul trecut cauzată de o accidentare la genunchi. 

sursa: theguardian.com

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (1)
paulg40
paulg40  •  22 Februarie 2017, 19:19

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close