INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Sir Alex Ferguson dezvăluie cum a ratat transferul lui Paolo Maldini la Manchester United

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru StănilăJURNALISPORT - Publicat joi, 23 martie 2017 11:28

Într-un interviu acordat în cadrul unui eveniment la International Champions Cup, Sir Alex Ferguson, fostul manager de la Manchester United, a povestit o întâmplare amuzantă, când a intenţionat să-l aducă pe Old Trafford pe Paolo Maldini, de la Milan, însă s-a lovit de refuzul tatălui acestuia, Cesare.

Cei doi, Paolo Maldini şi Sir Alex Ferguson, s-au aflat marţi seară pe scenă, în New York, iar cel care a condus-o pe United timp de 27 de sezoane, le-a explicat celor prezenţi cum au decurs negocierile.

"Am încercat să-l aduc, dar când l-am cunoscut pe tatăl său a fost ceva incredibil. Mi-a făcut semn din cap că nu se poate aşa ceva şi asta a fost tot. Mi-a spus «Bunicul ţine cu Milan, tata ţine cu Milan, eu ţin cu Milan, iar fiul meu ţine cu Milan. Las-o baltă!»", a declarat scoţianul de 75 de ani, conform site-ului oficial al "diavolilor".

Maldini, aflat lângă acesta, s-a arătat surprins de această întâmplare, spunând că oricum nu s-ar fi pus problema unui eventual transfer.

"Partea bună este că tata nu mi-a vorbit niciodată despre acest lucru. Oricum, nu exista nicio şansă!", a fost răspunsul fostului căpitan de la AC Milan.

25 de sezoane a evoluat Paolo Maldini la rossoneri, din 1985 până în 2009, acesta fiind şi singurul club din cariera sa. În această perioada, acesta şi-a trecut în palmares numeroase trofee, cele mai importante fiind cele 5 Ligi ale Campionilor şi 7 titluri în Serie A.

http://www.manutd.com/en/News-And-Features/Football-News/2017/Mar/sir-alex-ferguson-reveals-he-tried-to-sign-paolo-maldini.aspx

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează