SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Victorie entuziasmantă! Cîrstea e în turul II la Roland Garros după meci perfect în fața unei adversare mai bine clasate

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 30 mai 2017 08:56

Sorana Cîrstea, locul locul 64, a învins-o categoric pe chinezoaica Shuai Peng, locul 36 WTA, în turul al doilea de la Roland Garros, scor 6-3, 6-1.

Zgura de la Paris nu a fost prea prietenoasă cu jucătoarele și jucătorii din România în primele două zile, însă marți și-a luat timid revanșa.

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea, după un meci pe care l-a condus fără probleme și în care s-a impus cu 6-3, 6-1, în 59 de minute, în fața chinezoaicei Shuai Peng.

Românca în vârstă de 27 de ani a continuat parcursul bun din această perioadă roșie de sezon, unde a bifat "sferturi" la Istanbul și Madrid și semifinale la Nurnberg.

Sorana a ajuns la Paris cu încredere și acest lucru s-a văzut și în jocul său. În plus, pe ea o leagă și multe amintiri plăcute de complexul de la Porte d'Auteuil.

Aici, în urmă cu opt ani, ea reușea să atingă sferturile de finală, cea mai de sus performanță a sa în turneele de Mare Șlem. Mai mult, dintre cele patru astfel de competiții, doar la Paris ea are un bilanț pozitiv între victorii și înfrângeri, La Melbourne raportul este de 9-9, la Londra e 6-7, iar la New York 6-8, în timp ce la Paris el a devenit, cu succesul de ieri, 12-7.

În continuare, joi, Sorana Cîrstea urmează să o întâlnească pe Carla Suarez Navarro, favorită 21, o specialistă pe zgură, dar care nu a urcat mai sus de sferturi de finală la Roland Garros.

"Mereu vin cu multă dorință aici. E un turneu care-mi place mult, suprafața mă poate ajuta puțin, dar e adevărat că nu ajunge doar să o spun. Pot să zic timp de cinci ani că-mi place zgură, dar trebuie și să demonstrez acest lucru. De asemenea, e adevărat că rivalele mă respectă mai mult pe această suprafață", a spus jucătoarea din Spania pentru tennistopic.com.

Sorana și Carla s-au mai întâlnit până acum de cinci ori, iar Suarez Navarro s-a impus o singură dată, în 2009, când s-a jucat pe zgură. Ultima confruntare dintre ele a avut loc chiar în acest an, la Australian Open, iar Cîrstea a câștigat cu 7-6(1), 6-3. 

9-4este raportul Soranei Cîrstea dintre victorii și înfrângeri pe zgură în 2017

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
onduku
onduku  •  30 Mai 2017, 16:53

Interesant! Ciudat cat de rau a jucat Peng, zici ca a facut blat ca Safarova aseara. Vad highlights dupa fiecare zi..

tanasevictor
tanasevictor  •  30 Mai 2017, 15:18

Chiar ma bucura victoria ei Sorana a realizat putin tinand cont ca-n 2009 juca sfert de finala la RG Abia implinise 19 ani

catalynn
catalynn  •  30 Mai 2017, 14:54
Postat de gametable08 pe 30 Mai 2017, 13:21

Da al 2 lea l a jucat mai slab :)) de aceea a castigat pe al 2 lea categoric,analiza de roman :)) esti foarte istet .analiza mea ''un meci foarte bun,constant ,sper sa faca o figura frumoasa si pe mai departe :))

Iar ai vorbit aiurea, deh caracterul de fcsbist te-a trădat .... Omul lăsase comul la finele primului set, nu avea de unde sa știe ce va urma. In fine, dupa ziua de ieri, chiar si câștigarea unui set era o performanța ... Felicitari si bafta in continuare!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează