INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL - LEICESTER 4-3

VIDEO Lacazetteribil » Record stabilit de atacantul lui Arsenal la debutul în Premier League

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 12 august 2017 12:23

Alexandre Lacazette, noul vârf al lui Arsenal, a avut nevoie doar de 101 secunde să deschidă thrillerul cu Leicester, scor final 4-3, decis de inspirația lui Wenger, rezervele Ramsey și Giroud întorcând formidabil rezultatul pe final (VIDEO și FOTO AICI!).

Noul sezon din Premier League a pornit cu focuri de artificii și un thriller cum poate numai fanii lui Arsenal s-au obișnuit. Tot șapte goluri au văzut pe Emirates, ca în prologul ediției trecute, la fel s-a terminat (4-3), cu diferența că vineri seară au trăit un happy-end, penultima campioană Leicester cedând greu de tot, pe final.

Imposibil de imaginat acest scenariu din moment ce Lacazette și-a oferit un debut teribil în tricoul "tunarilor".

N-au mai ratat startul

Achiziției de 53 de milioane de euro i-au trebuit doar un minut și 41 de secunde să deschidă balul. Cine să creadă că meciul se va transforma într-o permanentă cursă de urmărire a "vulpilor" pe pajiștea londoneză? Okazaki și Vardy au perforat o defensivă vulnerabilă și coșmarul starturilor de stagiune revenea în mintea "tunarilor". Degeaba egalase Wellbeck înaintea pauzei, Vardy a refăcut avantajul.

Contestat cu obișnuitul "Wenger out", managerul francez a întors destinul, dubla mutare Ramsey-Giroud rescriind istoria jocului. Abia a doua oară în ultimele 8 sezoane și după 3 eșecuri la rând, Arsenal a plecat cu dreptul într-o nouă aventură spre titlu. 

Lacazette e al șaptelea "tunar" care înscrie la debut, după Campbell, Bould, Ljungberg, Adebayor, Nasri și Vermaelen. După acest gol,  Lacazette a bătut recordul celui mai rapid gol din deschiderea Premiership cu7 secunde. Vechiul record îl deținea Asprilla din 1997, cu o reușită pentru Newcastle contra lui Sheffield Wednesday

"Meciul a fost ca o pocnitoare, mai ales pe final. Calitatea rezervelor pe care le-am introdus a fost de ajuns să facă diferența. Sunt fericit că Giroud n-a vrut să plece"
Arsene Wenger, manager Arsenal

50 de goluri a marcat Giroud pentru Arsenal pe Emirates, francezul fiind depășit la acest capitol doar de Van Persie și Walcott

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează