INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Wayne Rooney, liderul all-time la goluri marcate, și-a anunțat retragerea din naționala Angliei

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru PavelJURNALISPORT - Publicat miercuri, 23 august 2017 18:15

Wayne Rooney, cel mai prolific marcator din istoria naționalei Angliei, și-a anunțat retragerea de la prima reprezentativă a țării sale, după ce a refuzat să fie selecționat pentru meciurile din grupa de calificare la Campionatul Mondial de luna viitoare.

Atacantul lui Everton, care a marcat în urmă cu doar două zile în poarta lui Manchester City, chiar pe Etihad, a fost întrebat de Gareth Southgate, antrenorul naționalei, dacă dorește să participe la meciurile cu Malta și Slovacia din preliminarii.

"De câte ori am fost selecționat a fost o adevărată onoare, dar acum cred că este timpul să ies din scenă", a declarat jucătorul de 31 de ani.

Fostul căpitan al lui Manchester United, reîntors în această vară la Everton, clubul care l-a format, a marcat 53 de goluri în 119 meciuri pentru echipa reprezentativă a Angliei.

Wayne Rooney a fost lăsat în afara lotului de Southgate în vederea meciurilor cu Scoția și Franța, din iunie, după un sezon modest cu United. El a debutat pentru Anglia în februarie 2003, într-o victorie cu 3-1 împotriva Australiei pe Upton Park.

Atacantul a impresionat încă de la o vârstă fragedă și la 18 ani participa deja la Euro 2004, în timp ce anul trecut în noiembrie se pare că a jucat ultimul meci în tricoul reprezentativei din Albion, în victoria, 3-0, cu Scoția.

sursa: bbc.com

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează