INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA - NIGERIA 2-4

VIDEO Clipe de spaimă în Argentina - Nigeria » Aguero a leșinat după ce a marcat și a ajuns de urgență la spital

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 15 noiembrie 2017 11:07

Argentina a pierdut meciul amical cu Nigeria, 2-4, iar Sergio Aguero a avut mari probleme. Atacantul marcase în prima repriză al 36-lea gol la ”națională”, depășindu-l pe Hernan Crespo.

Până la pauză, totul a fost bine pentru Argentina și Kun Agüero în amicalul cu Nigeria de la Krasnodar. Atacantul a înscris golul de 2-0, a 36-a reușită în tricoul albicelest, urca pe locul 3 în topul celor mai prolifici jucători ai "naționalei", după Messi (61) și Batistuta (54). 

În vestiar, momente de panică. Dintr-o dată, Agüero a început să vomite. Apoi, a leșinat în mijlocul cabinei. "Kun a fost transportat la cel mai apropiat spital pentru investigații generale. Lângă el a fost mereu doctorul Donato Villani", a anunțat presa argentiniană. Din fericire, nu era o problemă cardiacă. Doar o lipotimie, adică un leșin fără oprirea respirației și a activității cardiace

Fără el pe teren, albiceleștii parcă s-au oprit, cedând total jocul nigerienilor. Și africanii au câștigat cu 4-2. De la 0-2. 

S-a remarcat puștiul nigerian Iwobi, de la Arsenal, autorul unor execuții de senzație.

Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului

Diego vrea să fie selecționer

Maradona își pierde calmul la fiecare înfrângere a Argentinei. "M-am încins, pentru că un asemenea eșec ne pătează prestigiul. Dar jucătorii nu sunt vinovați. Vreau să fiu din nou selecționer", a postat Diego pe Instagram, cu un tabel ce arăta că el este antrenorul cu cel mai bun procent de victorii pe banca alb-albaștrilor: 75%. 

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează