FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI - VIITORUL 0-0

Claudiu Niculescu vrea în play-off cu FC Voluntari după egalul cu Viitorul: "Ne luptăm cât timp sunt șanse"

Articol de GSP - Publicat luni, 20 noiembrie 2017 23:01

Claudiu Niculescu, antrenorul lui FC Voluntari, s-a arătat mulțumit de punctul câștigat în fața Viitorului după meciul de azi, scor 0-0, și spune că încă speră la play-off.

"Am avut câteva ocazii de a marca, am fost o echipă agresivă, am avut centrări în fața porții, dar din păcate n-am reușit să marcăm. În partea a doua au avut ei un început mai bun, iar apoi am echilibrat jocul. După acea eliminare a lui Țucudean jocul s-a închis, Viitorul a jucat pe două linii din acel moment și a încercat să lovească pe contraatac.

E un punct care nu ne ajută foarte mult, dar până la urmă e un punct câștigat în fața celei mai în formă echipe din campionat. E un punct bun pentru moralul echipei, băieții știau că întâlnesc o echipă într-un moment foarte bun. Atât timp cât sunt șanse matematice la play-off, ne luptăm", a declarat Niculescu la TV Telekom Sport.

"De pe margine am văzut penalty la Axinte, dar nu sunt sigur, pentru că n-am văzut reluarea" Claudiu Niculescu

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
minell73
minell73  •  21 Noiembrie 2017, 10:39

Ce bine merge fotbalul din banii primăriilor comunale.

cneius
cneius  •  21 Noiembrie 2017, 07:38
Postat de Daniel Irimescu pe 21 Noiembrie 2017, 01:11

Pai in afara de SEPSI Juventus Colentina si ailalta i-am uitat numele cam toate se bat pentru play off . Cele mai amri sanse le are Astra Giurgiu cea cu galeia formata din lautari dupa lucru .

Da, gesepistii incearca sa creeze "tensiune" creditind mai toate echipele ca avind sanse la playoff

1401192300199411
Daniel Irimescu  •  21 Noiembrie 2017, 01:11

Pai in afara de SEPSI Juventus Colentina si ailalta i-am uitat numele cam toate se bat pentru play off . Cele mai amri sanse le are Astra Giurgiu cea cu galeia formata din lautari dupa lucru .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează