VIDEO A plecat beat cu mașina și s-a dat singur de gol la poliție

Articol de GSP miercuri, 23 august 09:19

Un spaniol din orașul Pamplona a făcut gafa vieții lui, dându-se singur de gol la poliție că a condus beat. Probabil bărbatul ar fi avut norocul să ajungă acasă fără ca poliția să îl prindă, dacă nu ar fi parcat mașina direct în parcarea privată a... Poliției Municipale.



Din cauza influenței băuturilor alcoolice, bărbatul nu a realizat unde a lăsat maşina și a crezut că este o parcare ca oricare alta.

Imediat a apărut un echipaj de poliție, care a venit cu aparatul alcooltest, însă bărbatul a refuzat să sufle. După acest lucru, problemele s-au ținut lanț. Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, pentru refuzul de a sufla în fiolă, iar apoi au descoperit că bărbatul avea şi permisul de conducere suspendat.

Probabil că acum bărbatul va rămâne pieton câțiva ani buni.