Acesta este cel mai aglomerat aeroport din lume! Peste 100 de milioane de pasageri în 2015

Aeroportul (Aeroportul "Hartsfeld-Jackson" din Atlanta ► Foto: commons.wikimedia.org)

Articol de GSP miercuri, 30 decembrie 10:43

Aeroportul internațional " Hartsfeld-Jackson" din Atlanta, capitala statului american Georgia, a fost cel mai aglomerat din lume anul acesta, depășind pragul de 100 milioane de pasageri.



Pentru această reușită, reprezentanții aeroportului au premiat pasagerul cu numărul 100.000.000, Larry Kendrick, care a zburat duminică din Gulfport (Mississippi) cu o cursă Delta Airlines la Atlanta. Acesta a primit două bilete de călătorie oriunde în lume, suma de 500 de dolari și un autovehicul Nissan Altima.

"Sunt fericit să fiu parte din această reușită", a spus Kendrick, de 35 de ani, care a adăugat că probabil va folosi cele două bilete gratuite pentru a vizita Australia sau Dubai.

Oficialii aeroportului și ai municipalității orașului Atlanta au declarat că este pentru prima dată când un aeroport atinge pragul de 100 de milioane de călători într-un singur an calendaristic. "Hartsfield-Jackson" este de 15 ani cel mai aglomerat aeroport al planetei.