ALTELE  »  STIRI  »  NATIONALA

Contra, out!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 octombrie 2007 00:00

Fundasul dreapta al "nationalei" nu va juca impotriva Olandei si a Luxemburgului. Veste proasta pentru selectionerul Victor Piturca. Cosmin Contra nu va fi apt pentru "dubla" cu Olanda, de pe 13 octombrie, si cu Luxemburg, de pe 17 octombrie. Accidentat inca de la inceputul lunii august la genunchiul sting, la care a suferit o entorsa a ligamentelor, ieri, fundasul dreapta a fortat, intrind la antrenamentele echipei sale de club, Getafe. Internationalul roman ar fi dorit sa evolueze pentru spanioli miine in returul Cupei UEFA, contra lui Twente. "Gurita" a parasit insa repede antrenamentul resimtind dureri puternice la genunchiul afectat.

Din cauza acestei accidentari, Contra a ratat si precedentele convocari, ratind partidele cu Turcia, de pe 22 august, dar si partida din preliminariile CE impotriva Belarusului, de pe 8 septembrie, si amicalul cu Germania, de pe 12 septembrie. "Am vorbit cu Piti si i-am dat vestea! Nu avea rost sa vin si sa pacalesc pe cineva! Din pacate, nu se poate", a declarat extrem de afectat Contra. In aceste conditii, solutiile selectionerului pentru flancul drept sint Ogararu si Petre Marin.

"Pling de ciuda ca nu voi juca intr-o partida atit de importanta! Din pacate, Dumnezeu iti ia picioarele atunci cind ti-e lumea mai draga!"

Cosmin Contra

Incepe "actiunea" Olanda

Luni, 8 octombrie, ora 12:00, va avea loc la Casa Fotbalului reunirea echipei nationale pentru partidele cu Olanda, de pe 13 octombrie, la Constanta, de la ora 20:15, in direct pe TVR 1, si Luxemburg, 17 octombrie, pe stadionul "Josey Barthel" din Luxembourg, de la ora 21:15, tot pe TVR 1. Stranierii convocati pentru cele doua intilniri sint: Ogararu, Tamas, Chivu, Rat, Fl. Petre, Paraschiv, Codrea, A. Stoica, Mutu, Marica si Daniel Niculae. Totusi, Piturca ar putea renunta la unii dintre fotbalistii din strainatate, Alin Stoica, fiind unul din acestia. Jucatorii din campionatul intern vor fi anuntati dupa disputarea etapei a zecea de campionat din acest sfirsit de saptamina.

Playtech: IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează