Articol de GSP - Publicat joi, 25 septembrie 2008 00:00
HANDBAL
Meci cu turcii!
“Naţionala” masculină a României va debuta în deplasare, în compania Turciei (30 octombrie) în preliminariile grupei A a Campionatului European 2010. “Vom disputa primele patru meciuri tur din grupă înaintea participării la Mondialul din Croaţia. Au intervenit aceste meciuri tari la sfîrşit de an, dar ne vor prinde bine avînd în vedere că acum găseşti greu adversari de calibru”, a spus directorul tehnic Gheorghe Goran. “Trebuie doar să avem grijă la accidentări”. Alături de România şi Turcia, în grupa A se mai află Suedia, Muntenegru şi Polonia.
ATLETISM
Recordmani suspendaţi
Cinci atleţi ruşi, printre care se află Vladimir Kanaikin şi Serghei Morozov, ultimii doi deţinători ai recordului mondial la 20 km marş, au fost suspendaţi ieri pentru o perioadă de doi ani. “Toţi au fost controlaţi EPO în lunile iunie-iulie şi au fost depistaţi pozitiv”, a declarat Vladimir Usaciov, secretarul federaţiei ruse de atletism. Ceilalţi trei atleţi ruşi sînt Viktor Buraev, Alexei Voevodin şi Igor Erokhin.
BASCHET / NBA
Arbitru la închisoare
Tim Donaghy, fost arbitru din Liga Profesionistă nord-americană (NBA), şi-a început ieri ispăşirea pedepsei de 15 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de trucarea de meciuri. Donaghy a mărturisit că a primit cel puţin o dată bani în schimbul unor informaţii confidenţiale. Arbitrul şi-a recunoscut rolul într-un sistem de pariuri referitor la meciuri trucate.
DOPING
Sînge conservat
Agenţia Australiană Antidoping a anunţat ieri că probele sangvine şi de urină prelevate de la principalii sportivi australieni înainte de JO de la Beijing au fost stocate la rece. “Ca o precauţie suplimentară, în cazul puţin probabil ca atleţii să fi folosit substanţe dopante indetectabile. Aceste probe vor fi disponibile pentru noi teste, cu ajutorul unor noi tehnologii, în cazul în care vor interveni anumite acuza de dopaj”, au explicat oficialii. Echipa Australiei a obţinut 46 de medalii la Beijing, dintre care 14 de aur.
TENIS
Canas agresat
Argentinianul Guillermo Canas, component al echipei Argentinei care s-a calificat în finala Cupei Davis, a fost agresat chiar în faţa casei sale, ieri dimineaţă, de persoane necunoscute care i-au furat maşina şi banii. Grupul de agresori l-a surprins pe jucător la poarta casei sale din Buenos Aires, după care i-au furat banii şi cărţile de credit şi au fugit cu maşina acestuia. Canas (numărul 63 mondial) a depus plîngere la un comisariat din cartierul său.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America