SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MARELE PREMIU AL BELGIEI

FOTO Roșu se întoarce! Vettel a triumfat în Marele Premiu al Belgiei » Hamilton a plecat din pole-position, dar a terminat pe 2

Foto: Reuters +7   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 26 august 2018 17:44

Sebastian Vettel a câștigat la Spa-Francorchamps, luându-i fața lui Lewis Hamilton imediat după start și ținând avantajul până la final.

Duelul la vârf între Hamilton și Vettel s-a reaprins, pe circuitul belgian, acolo unde germanul a făcut o cursă sigură, inteligentă. Cele două înfrângeri consecutive suferite în fața britanicului înaintea pauzei de vară, în Germania și Ungaria, au săpat în orgoliul lui Sebastian, care a așteptat momentul potrivit pentru a ataca. Și a făcut-o repede, chiar la start, acolo unde se afla pe prima linie, în urma rivalului său. Haosul din primele secunde, adus de incidentul provocat de Hülkenberg, nu l-a afectat pe german, care a făcut manevra potrivită, rapidă, trecând în frunte.

Nu a lăsat nimic

Odată instalat acolo, nu a cedat avantajul în niciun moment al cursei, asigurându-și clar a 52-a victorie a carierei, respectiv a 107-a prezență pe podium, două repere statistice în care a devenit mai bun decât Alain Prost. Probabil însă că mai important, pentru Vettel, e faptul că a micșorat diferența între el și Hamilton, zburând 7 puncte dintr-o singură cursă. Acum, avantajul lui Lewis e de doar 17 puncte.

Britanicul a făcut, la rândul lui, o cursă solidă, pe care a încheiat-o pe locul secund, fără ca mașina lui să aibă însă ritmul capabil de a concura Ferrariul lui Vettel pe pista de la Spa, una sensibilă la forță și viteză. Bucățile portocalii din tribune, cele pline cu suporteri olandezi, s-au înveselit la final: favoritul lor, Max Verstappen, a încheiat Mare Premiu al Belgiei pe podium, un rezultat bun, care șterge puțin din zbaterile Red Bull pe parcursul wekend-ului. Între timp, Bottas a recuperat imens, el pornind din spatele grilei în urma unei penalizări și trecând linia de sosire al patrulea. Iar noua Force India a avut un debut impresionant sub steag britanic, cu Pérez și Ocon pe 5, respectiv 6.

Pauza a trecut, motoarele se vor încinge din nou weekendul acesta pentru Marele Premiu al Italiei de la Monza. Oare ce se va mai întâmpla?

4
curse a câștigat sezonul acesta Sebastian Vettel și tot atâtea Lewis Hamilton, britanicul având 3 locuri 2 față de cele 2 ale germanului

"A fost un pic plictisitor, în special după primele 10-12 tururi. La început a fost puțin haotic, dar ne-am ferit de necazuri, ne-am făcut treaba și am ajuns pe podium"
Max Verstappen

"Felicitări lui Seb, am făcut tot ce am putut, până la urmă nu a fost rău, dar el a trecut pe lângă mine ca și cum nu eram acolo. Trebuie să forțăm în continuare, să vedem ce putem face"
Lewis Hamilton

"Am avut un start grozav, nu sunt sigur dacă Lewis m-a văzut fiindcă m-a împins spre stânga în primul tur. După ce anul trecut am eșuat, acum a fost invers, mai bine pentru mine. Cum am ajuns în față, m-am relaxat"
Sebastian Vettel

  • În debutul cursei a avut loc și un eveniment nefericit. Fernando Alonso (37 de ani), pilotul lui McLaren, a ieșit cu monopostul în decor la primul viraj și n-a mai putut continua cursa (Detalii AICI).

Clasamentul cursei:

Clasament piloți:

Clasament echipe:

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
robby73
robby73  •  26 August 2018, 21:11
Postat de dinamo_fan pe 26 August 2018, 20:32

eh. daca tinea pozitia de lider inca doua curbe se intra sub SC, avea timp apoi sa-si puna pneurile in temperatura si apoi s-ar fi jucat totul cel mai probabil la boxe. trebuia sa repete manevra de anul trecut.

Ferrari a fost prea dominant azi. Il depășea fără probleme si dupa SC. Asta au recunoscut și cei de la Mercedes. Pe circuitul ăsta , anul ăsta fara șansă Mercedes. Poate în săptămânile viitoare.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  26 August 2018, 20:32
Postat de robby73 pe 26 August 2018, 19:06

Singura șansă lui Hamilton, ar fii fost o greșeală a lui Vettel sau un defect tehnic. Astăzi fără șansă în fața lui Vettel.

eh. daca tinea pozitia de lider inca doua curbe se intra sub SC, avea timp apoi sa-si puna pneurile in temperatura si apoi s-ar fi jucat totul cel mai probabil la boxe. trebuia sa repete manevra de anul trecut.

robby73
robby73  •  26 August 2018, 19:06
Postat de dinamo_fan pe 26 August 2018, 18:44

un rezultat conform cu valoare masinilor pe aceasta pista. cred ca Lewis ar fi putut emite pretentii daca ar fi intrat lider sub SC. cu tot cu superioritatea adversarilor pe zona virajata. Acest curcuit, cel mai lung al sezonului ar avea nevoie de o zona DRS inaintea virajelor 18-19 pentru a mari spectacolul.

Singura șansă lui Hamilton, ar fii fost o greșeală a lui Vettel sau un defect tehnic. Astăzi fără șansă în fața lui Vettel.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează