GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  UN SCANDAL ÎNTÂRZIAT

Șaorma de noapte » Poveste amuzantă din viața de ziarist spusă de Răzvan Luțac: "Verdun cu bum-bum!" :)

Articol de - Publicat vineri, 26 februarie 2016 11:31

"Ai ajuns şi tu să ai amintiri la 21 de ani, nasol de noi", râdea Tolo acum vreun an, după ce începusem un text de opinie cu nefericitul "îmi aduc aminte".

Pentru că vorbim de septembrie 2013, nu e o amintire, ci o povestire.

Cu o zi înainte de România - Ungaria 3-0, un prieten ne bagă în şedinţă pe mine şi pe colegul Culea.

- Se strâng galeriile la noapte, în jur de ora 2-3 se duc să facă scandal la Marriott, să îi trezească pe unguri! Petarde, torţe, gălăgie. Să mor eu, iese ca la Verdum!
- Verdun.
- Nu, mă, Verdum. Verdun cu bum-bum!

Un pont bun nu se ratează. La 1 eram în Piaţa Arsenalului. Ne-am găsit punct de veghe imediat. O şaormerie cu terasă, amplasată pe diagonală faţă de hotel. Am comandat câte una "mare, la farfurie", să ne ţină şi pe noi până când începea agitaţia.

Cât trăgeam noi de mâncare, lăsam câte un minut-două între dumicaţi, s-a făcut de două, apoi de trei. Nimic. Băieţii de la tejghea se uitau strâmb la noi, aşa că am înghiţit în sec şi am mai păcătuit cu una picantă.

A venit şi Jandarmeria, "ce credeai, bă, că doar noi avem ponturi?", ne înghionteam. Apoi ne-nghionteam de somn. La 5 ne-am dat bătuţi. Plecaseră şi mascaţii.

"Băieţii, ultima comandă. Mai avem o porţie de falafel, v-o dăm din partea casei. Am văzut că v-a fost foame", ne-a ţipat băiatul care ştergea mesele.

Ajunşi acasă, am adormit la fel de uşor ca Albă ca Zăpada în casa piticilor.

Când ne-am trezit, centrul Bucureştiului era deja dat peste cap. Suporterii maghiari încheiaseră scandalul început la gară, telefonul era plin de apeluri nepreluate. Ultimul, mesaj de la băiatul care ne dăduse pontul. "Frate, scuze, s-au certat ăia între ei şi nu s-au mai dus la Marriott. Da' nu v-aţi pregătit degeaba, aţi prins Verdumul a doua zi!".

Sau nu. 

* Acest text a apărut în Gazeta Sporturilor, la rubrica “Fente”, alimentată cu amintiri haioase ale jurnaliștilor

* Acest text a apărut în Gazeta Sporturilor, la rubrica “ Fente”, alimentată cu amintiri haioase ale jurnaliștilor

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close