GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  PARIURI SPORTIVE

Fără favoriți cerți! CFR Cluj, pe cel mai echilibrat tablou al "16-zecimilor" Europa League din ultimii 5 ani

Articol de - Publicat joi, 20 februarie 2020 10:08

Așa cum o arată cotele de la pariuri, tabloul "16-zecimilor" Europa League nu a mai fost atât de echilibrat din sezonul 2014-2015. Liverpool, Ajax, Roma, Inter, Tottenham, Napoli, Wolfsburg și Gladbach au fost câteva dintre cele 32 de echipe ce au luptat în primăvara europeană pentru trofeul ce a fost cucerit, în cele din urmă, de Sevilla, învingătoare cu 3-2 în fața ucrainienilor de la Dnipro, formație desființată între timp. 

Meciuri extrem de echilibrate în 2014-2015

În ediția 2014-2015 se calificaseră în primăvară o sumedenie de nume grele, iar tragerea la sorți a împerecheat echipele în dispute ce păreau extrem de echilibrate. În manșa din tur, cota cea mai mică la victorie era 1.59, primită de Villarreal în disputa cu Salzburg, iar rezultatele ulterioare au dovedit că aprecierile au fost îndreptățite. Doar două excepții au fost în cele 16 partide, victoriile lui Napoli, 4-0 cu Trabzon, în deplasare (1.88 la victorie), și Everton, 4-1 în deplasarea de la Young Boys (cota 2.59 la victorie). În rest, rezultate strânse! 

România a fost reprezentată de Astra și FCSB în grupele Europa League în acel an, însă ambele formații au ratat calificarea în primăvara europeană. 

Favoriții zilei: 1.44 e cea mai mică cotă de azi!

La fel ca în urmă cu 5 ani, în faza "16-zecimilor" Europa League nu există favoriți cerți! Și în ediția din acest an lucrurile stau asemănător în privința șanselor de a câștiga manșa din tur. Cea mai mică cotă la victorie o are AS Roma, 1.44 la victorie, urmată de Wolves și Wolfsburg, cu 1.51. Dintre formațiile aflate în deplasare, Inter este cea mai bine cotată, 1.62 la victorie, urmată de Sevilla, cu o cotă de 1.95 pentru a se impune la Cluj, cu CFR! 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează