Monica Niculescu despre succesul de la Fed Cup: „Am fost în transă la Ostrava. Am scris și eu o pagină din istoria sportului românesc”

”Motorul” din meciul de dublu al României în superba victorie de Fed Cup împotriva Cehiei, Monica Niculescu, 31 de ani, vorbește despre ecourile succesului României și dezvăluie episoade speciale din cariera sa în circuitul tenisului mondial.

Monica, au trecut zece zile de la victoria de la Ostrava. S-au mai așezat emoțiile succesului contra Cehiei?
Sincer, încă retrăiesc frânturi din meci. Pe unele le visez noaptea, altele îmi vin în minte pur și simplu pe parcursul zilei, în timp ce stau, mănânc sau mă antrenez. Involuntar, am tentația să repet pe teren momente din partida cu Cehia. Totul a fost foarte intens. Mai am astfel de trăiri și după anumite întâlniri din circuit, dar parcă la Ostrava s-a petrecut ceva special. Am simțit că am bucurat o țară întreagă, iar asta nu se întâmplă în fiecare zi. 

Ai avut ceva reacții de la colegele din circuitul WTA?
Am participat la turneul din Dubai, am zis că poate mai uit Ostrava. Nici vorbă! Acolo aproape toți vorbeau despre victoria României. M-am întâlnit și cu Kristina Mladenovic, una dintre viitoarele noastre adversare la meciul cu Franța. Ea știe cam cu ce se mănâncă o partidă de dublu, fiindcă, la acest capitol, e multiplă câștigătoare de Grand Slam și fostă număr unu mondial. Ne-a felicitat pe mine și pe antrenorul meu, Călin Ciorbagiu, apoi îmi povestea cum întreaga echipă a Franței a stat cu ochii pe întâlnirea noastră de la dublu, imediat după ce au terminat meciurile lor. Îmi zicea că până și băieții au fost impresionați de intervențiile de la fileu și de spectaculozitatea și intensitatea întâlnirii. Și a mai existat un moment interesant.

"Spaniolii m-au aplaudat în sala de mese la Dubai"

Tot la Dubai?
Da. Tocmai câștigasem primul meci din calificări, iar când intru în sala de mese încep spaniolii să mă aplaude. Mă gândesc: "Wow, chiar așa de importantă a fost victoria de azi?". Dar nu era vorba despre asta. De fapt, pe televizor rulau imagini de la partidele din Fed Cup, iar ovațiile erau pentru prestația de la Ostrava. 

Ai putea descrie ce ai simțit în momentul obținerii punctului decisiv contra Cehiei, când s-a produs eliberarea după un meci epuizant?
E greu de descris. Tot meciul a fost tensionat, nu prea am avut timp să reacționez după ultima minge. Din tribune au venit membrii echipei, a urmat un amestec de trăiri. Îmi venea să plâng de bucurie, să râd, să mă bucur. A început acea horă, iar eu o căutam din priviri pe Irina. N-o vedeam însă în marea de oameni. Aș fi vrut să mă bucur puțin doar eu cu ea, fiindcă am muncit atât de mult împreună în partida decisivă încât îmi doream ca prima secundă de fericire s-o împărțim între noi. 

"Antrenorului Călin Ciorbagiu îi datorez victoria din Cehia"

Care a fost primul telefon pe care l-ai dat după partidă?
Înainte de a vorbi cu părinții și a ne bucura împreună, nu puteam să sun pe altcineva decât pe antrenorul meu, Călin Ciorbagiu. Și înainte de meci avuseserăm o convorbire, mi-a ținut un speech motivațional, ca de obicei. Îmi dă multă încredere. Mi-a spus la sfârșitul discuției: "Puteți câștiga meciul ăsta!". Lui îi datorez victoria de la Ostrava, cu el am pregătit zilnic partida. Le cunoștea bine din circuit pe Krejcikova și Siniakova, am făcut toată săptămâna numai "Double Staff" cu drill-urile stabilite cu Călin. El e omul care a crezut în mine când foarte multă lume se îndoia că aș putea ajunge vreodată în top. 

Te-a susținut în permanență?
Ajunsesem să nu mai cred nici eu în mine când îi auzeam pe contestatari: "Cu jocul ăsta n-ai cum să urci mai sus de locul 300. Sau de 250. Sau de 200". Și tot așa, pe măsură ce avansam, îmi mai acordau unii câte 50 de locuri. Dar părinții și sora m-au susținut constant, au avut încredere în potențialul meu. Iar Călin îmi tot spunea: "Poți ajunge sus! Poți câștiga meciuri mari!". Uneori chiar mă întrebam: "Ce-o vedea băiatul ăsta la mine?". Uite-așa, am ajuns până pe locul 28 la simplu și 11 la dublu! Nu știu dacă e mult sau puțin, eu doar sper să fiu sănătoasă și să nu mă opresc aici.

"N-aș mai fi Monica Niculescu dacă n-aș mai da slice-uri"

Cum s-a născut lovitura ta slice de dreapta, cu care încurci toate adversarele? Antrenorul Călin Ciorbagiu a avut ideea?
Loveam deja dreapta slice când am început să lucrez cu Călin. Dar el m-a făcut s-o privesc diferit, fiindcă la antrenamente exersam dreapta lift, iar în meci jucam dreapta slice. Mi-a zis: "OK, hai să facem o armă din această lovitură! Trebuie s-o tratezi ca pe un atu, nu ca pe o slăbiciune. Dacă o vei executa mai bine, vei putea veni mai des la fileu și să câștigi puncte cu voleul". El mi-a schimbat și strategia de turnee la juniori.

În ce sens?
Începusem să merg la turnee futures, adică cele de 10.000 de euro. El a sugerat să ne oprim și, timp de un an și jumătate, cât mai aveam la juniorat, să ne măsurăm forțele doar cu cei mai buni din lume, să ne dăm seama exact unde suntem. Ne-am pus pe treabă și am ajuns între primele cinci junioare din lume! Am avut ocazia să joc meciuri cu Azarenka, Ivanovici, Krajicek, Golovin sau Cibulkova. La dublu, am reușit două finale la Wimbledon, una la US Open, am câștigat Orange Bowl. Iar la simplu am făcut semifinală tot la Orange Bowl și am învins în turneul "Eddie Herr", contra Cibulkovei, chiar în incinta Academiei Bollettieri, în Florida. Așa că atunci când am trecut la profesioniști îmi erau deja familiare arenele de la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon sau US Open. 

Sunt destul de rare momentele când lovești totuși dreapta clasic. De ce nu încerci mai des?
O mai fac uneori când mă atacă cineva la fileu, dau passing, mai lovesc și în timpul schimburilor de pe baseline. Lucrez la asta în permanență. Aș încerca să arăt asta mai mult și în meciuri, dar am deja stilul meu consacrat. N-aș mai fi Monica Niculescu dacă aș da dreapta lift! Și, în plus, mai sunt alte 999 de jucătoare care lovesc normal, deci oamenii au ce vedea când se plictisesc de slice-ul meu! (râde)

"Eram pregătită mental să jucăm decisivul la dublu"

Ați spus că toate calculele erau ca meciul de la Ostrava să meargă spre un 3-1 înaintea jocului de dublu, astfel încât ultima partidă să nu mai fie decisivă în fața celui mai bun cuplu din lume. Cum ați trecut peste obstacolul mental al acelei situații?
Sigur, s-a spus că ideal ar fi să conducem cu 3-1 și să nu mai fim nevoiți să jucăm dublul, care părea imposibil de câștigat. Chiar eu am sperat să se întâmple acest scenariu, dar asta nu înseamnă că așa am abordat treaba. Tot timpul am discutat cu antrenorul despre meciul de dublu, ne-am pregătit zilnic pentru el. Altfel n-ai cum să câștigi un meci așa greu, să remontezi în ultimul moment o gândire diferită, mai ales când ai în față numărul unu mondial. Mental, eram pregătită și mi-am dorit să am ocazia să joc această partidă, mai ales că meciurile cu public mă stimulează. 

Au fost multe observații de tipul: "Dacă am trecut de Cehia, oricare alt adversar e sub nivelul lor, deci drumul spre trofeu a devenit mai facil". Ești de acord cu o asemenea remarcă?
Categoric, nu! Nu e o abordare profesionistă. În tenis sunt nenumărate situații în care azi câștigi cu numărul 7 mondial, iar apoi pierzi în fața locului 90. Franța e o forță în orice domeniu pe plan mondial. Dacă ne gândim ce echipă are, va fi chiar o semifinală foarte dificilă: Mladenovic, Garcia, Cornet, Parmentier, mai nou Ferro. Le cunosc pe toate, am evoluat contra lor și la simplu, și la dublu. Trebuie să fim precauți.

"La Beijing, m-am blocat doar la gândul c-o pot bate pe Na Li"

Cu ce alt moment din carieră ai compara succesul de la Ostrava?
Am jucat într-un an calificări la Beijing și am intrat pe tabloul principal. Mă uit pe potențialii adversari și văd că e acolo Na Li, care tocmai câștigase Roland Garros și pentru ea se construise National Stadium. "Wow, cu oricare să pic, dar nu cu Na Li!". Iar la tragerea la sorți ce credeți? Na Li - Niculescu în primul tur, pe marele stadion! Stăteam la intrarea pe teren și vedeam printr-o ușiță cum se umplu tribunele. Aduseseră și soldați. Eram foarte emoționată. Îi zic lui Călin: "Ce ne facem?". Iar el, cu un calm ieșit din comun, mă încurajează: "Cred în tine, ești o campioană, iar pe marii jucători genul ăsta de atmosferă îi stimulează. Intră, gândește-te că toți scandează pentru tine și luptă ca întotdeauna. Va fi bine!". 

Și, într-adevăr, ai obținut atunci, în 2011, o victorie incredibilă în fața locului patru mondial!
Da. Am început bine, am condus rapid cu 5-1 parcă, apoi, dintr-odată, m-a străfulgerat un gând: "Dacă reușesc s-o bat pe Na Li chiar la ea acasă?". Iar gândul ăsta m-a blocat complet! Nu mai puteam juca. Ea lovea mingea, eu nu știam ce să mai fac. A revenit la 5-4, iar atunci l-am chemat în teren pe Călin. A reușit să mă mai liniștească și am închis setul la 6-4. Apoi m-am dezlănțuit și am obținut un 6-0. Într-adevăr, toată atmosfera de pe teren mă stimula, mă făcea să joc tot mai bine. Chiar aveam impresia, la un moment dat, că spectatorii mă susțineau pe mine! Cred că eram în transă. Ceva asemănător s-a întâmplat și la Ostrava. Și a mai fost un episod similar.

Când?
Finala de la Luxembourg, câștigată împotriva Kvitovei. Jucasem acolo înainte alte două finale, pierdute cu Azarenka și Venus Williams. Mi-am zis că a treia oară trebuie să reușesc. Și am reușit! Cred că scorul a fost tot un 6-4, 6-0. N-am greșit nicio minge în setul doi. La sfârșitul partidei, la discursul de pe teren, i-am mulțumit antrenorului Călin Ciorbagiu, pentru că a fost mereu alături de mine, dar și mamei, căreia i-am spus în direct La mulți ani! Era exact ziua ei! Ce putea fi mai frumos? Spectatorii și oficialii s-au distrat de minune și m-au aplaudat îndelung. A fost cu adevărat emoționant. 

"Am pufnit amândouă în râs"

Două momente amuzante din turnee, când adversarele au cedat în fața slice-urilor în cascadă ale Monicăi: "La Doha, am avut o partidă cu Jelena Jankovic, care părea clar deranjată de jocul meu. Vocifera, îi puneam stop, mă ataca, îi dădeam lob, avansam la fileu și puneam stop din voleu. Mi-a ieșit totul în acea seară. La un moment dat, și-a chemat antrenorul în teren și-i spunea că nu știe cum să mai joace, că am răspuns la toate scenariile. Un alt caz s-a petrecut la Indian Wells. Câștigasem o partidă în calificări, iar a doua zi fata pe care o învinsesem a trecut pe lângă terenul unde mă antrenam și exersam niște drepte liftate. «De ce exersezi asta, că la meci n-ai dat niciuna așa?». Îi răspund: «Sorry!». Am pufnit amândouă în râs!". 

"Un succes de genul celui de la Ostrava poate schimba cariera unui sportiv. Încrederea insuflată de o astfel de victorie te poate împinge la alte izbânzi pe care poate nu le credeai posibile. Sperăm să fie și cazul nostru.

Dacă ar fi să aleg eu suprafața de joc pentru semifinala cu Franța, aș alege-o pe cea a turneului de la Luxembourg, unde am disputat trei finale și am câștigat una" Monica Niculescu

47e locul pe care Niculescu îl ocupă în prezent în clasamentul WTA la dublu, iar la simplu e pe 136 

”Am scris și eu o pagină din istoria sportului românesc” 

Tenismena originară din Slatina face topul victoriilor sale all-time în Fed Cup și rememorează momentele de cumpănă ale carierei

Ai devenit sportiva cu cele mai multe victorii în Fed Cup pentru România, cu 31 de succese. Ce înseamnă pentru tine acest reper si cum ar arăta top 3 victorii pentru România din totalul celor 31?
E ceva măreț să fii sportivul cu cele mai multe victorii pentru țara ta în orice sport! Mă simt onorată și de faptul că poate am scris și eu măcar o pagină din istoria sportului românesc. Victoria de la Ostrava ar fi, clar, în fruntea topului succeselor din Fed Cup. Ar urma izbânda cu Kvitova de la Cluj și dublul, tot cu Irina, contra Spaniei, la Galați. 

Ai primit mesaje de la persoane de la care nu te așteptai?
Unul ar fi de la Pascal Biojout, directorul turneului de la Limoges, un domn foarte amabil, care mă invită acolo în fiecare an. Am și câștigat în 2017. Un mesaj drăguț mi-a trimis și Horia Brenciu, un om pe care-l stimez și-l apreciez pentru performanța în domeniul lui. Mă binedispune de fiecare dată când am ocazia să-l urmăresc la televizor.

"Două victorii în Australia și s-a făcut lumină"

Ai avut vreun moment de cumpănă în carieră, în care te-ai gândit să renunți? 
Cred că toți sportivii trec prin asemenea clipe. Eram la un moment dat în jurul locului 230, am urcat spre 170, am căzut iar pe la 220. Nu mai aveam deloc bani pentru concursuri și se apropia US Open. M-am înscris, eram a patra în alternates, adică în afara tabloului de calificări, și ne gândeam cu Călin cum să procedăm. Și zice: "Uite, am un prieten la New York, vei locui la el. Îți iau eu biletul de avion, mergi acolo, poate intri în calificări, iar un turneu din ăsta îți poate schimba traiectoria". M-am dus, am așteptat să se mai retragă niște fete ca să intru în calificări, dar, finalmente, am rămas a doua pe afară. Visul nostru se năruise pentru moment.

Ați continuat însă cu alte strategii, nu?
O lună mai târziu, Călin îmi spune că a verificat calendarul și urmau trei turnee de 25.000 de dolari în Australia, la care se oferea housing, cazare la localnici. Mi-a luat iar bilet de avion, am jucat și am câștigat două dintre cele trei turnee! S-a făcut lumină dintr-odată! Apoi, pe final de an, am mai obținut câteva victorii în Europa și am început să urc în clasament. În ianuarie, am trecut de calificări și la Australian Open, iar lucrurile au început să prindă contur. 

"Mi-am descoperit pasiunea pentru gătit"

Monica vorbește despre cum se relaxează între turnee: "E greu să te odihnești pe avioane, unde mai citești, mai vezi un film, mai porți o discuție. Zborurile însă mă cam obosesc, aș avea nevoie de două-trei zile ca să-mi revin după un drum mai lung, dar, din păcate, nu am la dispoziție atâta pauză. Abia acasă te destinzi cu adevărat, în patul tău, savurezi altfel o carte sau un film. Îmi place să iau masa cu familia, iar de câțiva ani mi-am descoperit o pasiune pentru gătit. Încerc mereu rețete noi". 

"Nu divulg strategiile, să nu afle adversarele" :-)

Niculescu vorbește cu parcimonie despre consultările pe care le face pe teren cu partenera sa de la dublu, Irina Begu: "Avem o mică discuție înainte de fiecare punct. Facem un mic plan rapid, de tipul unde servește ea, în ce parte alerg eu imediat după servicii. Nu pot da prea multe detalii fiindcă s-ar putea ca adversarele noastre viitoare să citească interviul și să afle strategiile noastre. Un lucru îmi amintesc din finalul partidei de la Ostrava. Când totul era pe muchie de cuțit, mi-am spus atât: «Nu mai las nicio minge să treacă pe lângă mine!»". 

"Un succes de genul celui de la Ostrava poate schimba cariera unui sportiv. Încrederea insuflată de o astfel de victorie te poate împinge la alte izbânzi pe care poate nu le credeai posibile. Sperăm să fie și cazul nostru!

Baza pregătirii fizice am făcut-o cu tatăl meu. Când eram copii, ne punea pe mine și pe sora mea, Gabriela, să facem zilnic niște exerciții. Nu erau nici multe, nici complicate, dar le repetam zilnic la infinit. Iar în fiecare week-end ne aștepta o alergare lungă" Monica Niculescu

2002e anul în care Monica Niculescu a intrat în circuitul profesionist de tenis

5,5 milioane de $sunt premiile adunate în carieră de Monica Niculescu