FOTBAL  »  AMICALE  »  STEAUA - WISLA CRACOVIA 3-4

VIDEO Alibec stea, apărarea varză » Steaua a condus cu 3-1, după care a cedat ruşinos, fiind răpusă de aceeași defensivă hazlie

Articol de , - Publicat miercuri, 01 februarie 2017 00:00

"Chiar nu vă e ruşine?!". O întrebare mai degrabă retorică din partea lui Reghecampf adresată jucătorilor săi în finalul ultimului amical din Antalya, cu 5 zile înainte de meciul de campionat cu CFR, din Gruia.

Steaua a fost călcată în picioare în ultima parte a meciului de aseară cu Wisla Cracovia (locul 10 în Polonia) atât de atacurile adversarilor, deloc sufocante, doar disciplinate, cât şi de propria apărare-şvaiţer.

Click aici pentru FOTO!

Momente de sclipire

Plusuri? Puţine. Alibec începe să confirme cele două milioane de euro investite în el. Denis are ceva şi din Lăcătuş, şi din Dică, idolii copilăriei sale, plus talentul propriu. Are stofă de mare atacant, iar execuţiile sunt pe măsură. A marcat de două ori ieri, o dată finalizând din alergare, din lateral stânga, la colţul lung, apoi după o pasă spectaculoasă a lui Achim, un lob elegant peste portar, care a adus încântare pe banca Stelei.

"Bine, Boss!", i-au strigat Reghe şi compania. Plus alte două curse de viteză cu mişcări virtuoase, fiind blocat cu greu de către leşi. Din nou a primit banderola în dar după ieşirea lui Pintilii.

Ofensiva merge. Şi Tamaş în atac e mai bun decât cel din apărare. A înscris cu un şut plasat după o lovitură liberă. Şi Bălaşa a avut incursiuni curajoase, e pregătit să joace din primul minut fără probleme la Cluj. Achim are idei ce pot fi sclipitoare, la fel şi De Amorim.

Horror

Minusuri? Hmmm. Apărarea e la pământ. Ba Moke pică în fund driblat de Ondraşek, ba scapă atacanţii pe lângă el şi Momcilovici, oricum pericolul vine din ambele benzi, ca să nu se supere nimeni. Reghe a fost un car de nervi la adresa apărătorilor, a spumegat de furie.

Astăzi, pe jucători îi aşteaptă o nouă şedinţă. E clar de ce se cere încă un stoper care să intre titular cât mai repede. Moke e băiat simpatic, vorbeşte româneşte de parcă s-a născut în spaţiul carpato-danubiano-pontic, dar atrage nenorocirile. Mai este lăsat şi singur, jucătorii parcă adorm la un moment dat şi nu mai fac faza defensivă.

Finalul de aseară a fost tratat lamentabil, de aceea polonezii au egalat în minutul 89 şi au dat lovitura în prelungiri, Steaua şi-a lăsat adversarul să facă orice doreşte. Niţă a salvat cât a putut, s-a mai ajutat şi de bară, însă nu e Batman.

Degetul mare în jos şi pentru Jakolis, Momcilovici, Enache, Filip, Simion, un copil neexperimentat, pentru cum au tratat faza defensivă. Steliştii au şi scuza că s-a acumulat oboseală după două cantonamente intense, însă erorile individuale sunt de groază şi nu este vorba doar de un singur meci. Au cedat iniţiativa pe finalurile de partidă ale fiecărui amical din Antalya.

9 goluria încasat Steaua în amicalele iernii: 2 de la Qarabag, 1 de la Terek, 2 de la Slovan şi 4 de la Wisla

6 reușiteau avut roş-albaştrii în amicale: Alibec 3, Jakolis, Tamaş şi Enache (din penalty)

"Eu sper ca Steaua să ia campionatul, însă va fi greu. Dacă va păstra forma de până acum, Alibec poate fi golgeterul Ligii 1 şi să tragă echipa după el"
Iasmin Latovlevici, fundaş Karabukspor

"Steaua are forţă, nu ştiu dacă e mai bună decât în 2015, când ne-a suflat titlul. Un mare atu este venirea lui Alibec, atacant de clasă, care face diferenţa"
Ivan Gonzalez, fundaş Wisla

Tase OK, după 4 luni

Cum amicalul cu Hajduk Split de mâine a fost contramandat, Reghe a vrut să vadă cum se mişcă Florin Tănase în acest ultim meci din Antalya, cel de aseară cu polonezii. După ce s-a antrenat pe margine vreme de jumătate de oră, decarul formaţiei a intrat în minutul 71 şi i s-a transmis să nu rişte dueluri dure. N-a fost cazul, Tase n-a fost contrat violent de niciun adversar, iar el a evitat să facă driblinguri. Doar unul scurt, când scorul era 3-2 pentru stelişti, şi-a finalizat cu şut la poartă, doar că portarul advers a prins. Roş-albaştrii vor să-l aibă în formă optimă în jocurile din play-off, când va fi titularizat.

GOL TAMAȘ, 1-0

GOL ONDRASEL, 1-1

GOL ALIBEC, 2-1

GOL ALIBEC, 3-1

GOL POPOVICI, 3-2

GOL BOROZEK, 3-3

GOL MALECKI, 3-4

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (13)
daweroirl
daweroirl  •  01 Februarie 2017, 11:27

Haters gonna hate! Numai *** frustrati p-aci !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ortega
ortega  •  01 Februarie 2017, 11:03

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

duta_dd
duta_dd  •  01 Februarie 2017, 10:56

*** rusinea europei , a fost inca o data ridiculizata

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close