FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DINAMO - FC ARGEȘ 1-2

Mircea Rednic, discurs furibund după meci: „E inadmisibil! Mai facem un transfer, nu vedeți că n-am soluții?!”

Mircea Rednic / foto: Cristi Preda (GSP) +15   FOTO
Mircea Rednic / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de GSP - Publicat marti, 26 octombrie 2021 23:27 / Actualizat marti, 26 octombrie 2021 23:56

Mircea Rednic (59 de ani), tehnicianul celor de la Dinamo, a avut un discurs necruțător după meciul cu FC Argeș din optimile Cupei, soldat cu o nouă înfrângere, 1-2.

Recitalul lui Rednic a început la vestiare. Acolo unde, din informațiile obținute de GSP.ro, antrenorul le-a ținut un discurs frontal elevilor săi. În fața reporterilor, „Puriul” a continuat să-și pună la zid jucătorii pentru greșelile comise pe durata partidei. Totodată, acesta a anunțat noi transferuri la echipă. 

Mircea Rednic: „E inadmisibil să luăm asemenea goluri!”

Jucăm bine 70 de minute, după care facem greșeli copilărești, de manual. Cum să te surprindă pe o minge deschisă, în loc să te retragi? Latovlevici preia în careu fără să fie jenat. Nu se poate, fratele meu, să faci asemenea greșeli, mai ales în ultimele minute! E inadmisibil să iei asemenea goluri! E frustrant! 

Muncești, ești aproape să te califici, iar apoi iei două goluri incredibile. Nu știu ce s-a întâmplat cu Filip. S-a accidentat săptămâna trecută, a spus că e OK, că altfel nu-l băgam, dar a trebuit să-l schimb. Cred că are ruptură musculară, o lună e OUT”. 

Mircea Rednic: „Vine un fundaș dreapta, nu vedeți că n-am soluții?”

„Pentru noi, important e campionatul, iar astăzi au avut șanse și alții. Neicuțescu și Moldoveanu n-au evoluat deloc față de acum patru ani, au rămas la același nivel. Nu-i de mirare că aduc alți jucători. Bravo lui Țîră! Asta e reacția. Mi-a arătat că mă pot baza pe el

Sunt mulți care plâng, dar nu-mi demonstrează că merită să joace. Vine un fundaș dreapta, nu vedeți că n-am soluții?

Vom beneficia și de pauza provocată de meciurile naționalei, sunt sigur că îi vom integra. Alta era situația dacă îi aveam pe cei șase titulari care mi-au lipsit la acest meci. Din iarnă sper să aduc echipa la nivelul dorit. Nu poți să treci peste niște etape”, a declarat Mircea Rednic, la Digi Sport. 

VIDEO Mircea Rednic, furios după înfrângerea cu FC Argeș: „Trebuie să nu mai dăm vina pe ghinion, e al trecilea meci la rând”

Scandal în vestiar! Mircea Rednic, criză de nervi după o nouă înfrângere: „Vă bateți joc!”

Dinamo a suferit o nouă înfrângere, 1-2 cu FC Argeș, și a fost eliminată din Cupa României. Rămas fără victorie după ce s-a întors pe banca roș-albilor, Mircea Rednic a fost protagonistul unei adevărate crize de nervi în vestiar.

La finalul partidei, „Puriul” și-a pierdut răbdarea. Camerele TV l-au surprins gesticulând încă după fluierul final, pe gazon, însă tehnicianul s-a dezlănțuit la cabine, în fața elevilor săi. „Vă bateți joc, vă bateți joc de tot! E al treilea meci în care iau gol în prelungiri, cu UTA și Rapid s-a întâmplat la fel”, a „tunat” Rednic.

Bilanțul lui Rednic de la revenirea la Dinamo e unul modest: două puncte din nouă posibile în Liga 1, echipa fiind în continuare pe locul 15 în campionat. În plus, „câinii” și-au luat adio și de la Cupă, singurul obiectiv realist din acest sezon.

Dinamo, eliminată de FC Argeș din Cupa României! 

Au început „optimile” Cupei României 2021-2022. CSO Filiași, Chindia Târgoviște și FC Argeș au fost victorioase marți și se alătură celor de la FC Voluntari în sferturile de finală. Piteștenii i-au eliminat pe „câini” la ultima fază. 

Pentru a treia oară în ultimele patru meciuri, Dinamo o comite în minutele de final. Rednic a simțit mutările la pauză, l-a introdus pe Cătălin Țîră, iar vârful a însris la prima acțiune importantă, după o pasă de geniu a lui Torje. Gazdele au continuat să domine jocul minute bune, dar au cedat pe final. Ișfan a egalat în minutul 78, finalizând un contraatac-școală, iar ultimul minut al prelungirilor l-a doborât din nou pe Rednic. 

foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
+11 FOTO

Latovlevici a fost ca o stâncă în duel cu adversarul direct, a pivotat și a șutat puternic la poartă. Eșanu a respins în lateral, direct la Cristi Dumitru, iar vârful împrumutat de la FCSB a finalizat cu sete.

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Scandal în vestiar! Mircea Rednic, criză de nervi după o nouă înfrângere: „Vă bateți joc!”

VIDEO + FOTO „Optimile” Cupei României » Dinamo, întoarsă de FC Argeș în prelungiri! Chindia și Filiași, în „sferturi”

Playtech: ȘOC! Scene interzise minorilor la Vorbește Lumea. Cum a putut să apară o vedetă în fața Adelei Popescu FOTO


Comentarii (44)
cornelcc
cornelcc  •  27 Octombrie 2021, 10:58

Mircea Rednic: „Vine un fundaș dreapta, nu vedeți că n-am soluții?”. Domnu’ Rednic, scuzati, deranjez? Dormeati? AAA, nu acum, cand ati semnat cu minamo nu stiati unde veniti? Ce lot are si “valoarea” jucatorilor de fotbal din lot? Nu sunteti capabil sa faceti ce ati promis si cautati alibiuri acum? “Nu am solutii!” Serios? Mare antrenor sunteti, ati reusit sa “trageti pe dreapta” singurul jucator care mai stie ceva fotbal, Sorescu. Aduce Luana altii, mai buni!

c23665
c23665  •  27 Octombrie 2021, 09:27

La ce lot de jucatori are, Rednic ar trebui sa fie super multumit de evolutia echipei si de rezultate!!

mafa
mafa  •  27 Octombrie 2021, 09:25

Ai spus, cand ai revenit la club, ca te descurci cu ce ai si ca vei redresa echipa !!!...vorbe doar ...ca si dragii nostrii politicieni, de fapt.

Vezi toate comentariile (44)
Comentează