FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  RETRO GSP

RETRO GSP. 43 de ani de când Craiova cucerea prima Cupă, la finalul unui sezon plin de scandaluri și de meciuri suspecte

Articol de , - Publicat vineri, 03 iulie 2020 10:35 / Actualizat vineri, 03 iulie 2020 10:55

Pe 3 iulie 1977, Universitatea își trecea în palmares cea dintâi Cupă a României, după 2-1 în ultimul act cu Steaua. MVP-ul partidei a fost Ilie Balaci

La nici 21 de ani, optarul Științei a evoluat formidabil, în special după pauză. Mai întâi, a deschis scorul (50'), la capătul unei curse de circa 40 de metri, apoi a creat faza din care Cârțu (64') a dublat avantajul oltenilor.

CÂTE UN PENALTY RATAT

Eliminarea lui Sameș (70'), ca urmare a unei agresiuni asupra lui Donose, a ușurat misiunea alb-albaștrilor. Reușita lui Florin Marin (78') n-a avut decât darul de a încinge finalul.

Final în care tot Craiova putea marca, însă Moraru a parat lovitura de la 11 metri executată de Ștefănescu (90'). La penalty-uri irosite a fost 1-1, pentru că și Vigu nimerise transversala de la punctul cu var, în startul confruntării (8').

+30 FOTO

ILIE TREBUIA SĂ FIE OUT

Interesant e că Balaci n-ar fi trebuit să apară în acel meci. Nici n-ar fi trebuit să mai fie jucătorul formației din Bănie! Asta dacă șefii clubului l-ar fi ascultat pe antrenorul Titi Teașcă. Numai că oficialii au mers pe mâna "Minunii Blonde".

Dar ce se întâmplase de fapt? În săptămâna dinaintea finalei, la sediul Universității a fost forfotă mare. Extrem de supărat pe câteva rezultate negative din ultimele runde de campionat, Teașcă s-a dus la superiorii săi și le-a solicitat: "Balaci și Beldeanu trebuie scoși urgent din lot! Ori faceți ce vă cer, ori eu nu mai rămân la echipă, ne despărțim".

Cum doleanța nu i-a fost ascultată, "Piticul" nu s-a prezentat la finala cu Steaua. Atunci, pe bancă a stat secundul Constantin Deliu.

5 PARTIDE DUBIOASE

Teașcă le pusese gând rău lui Balaci și lui Beldeanu întrucât îi considera capii răutăților într-un vestiar plin de fotbaliști adevărați, dar și de caractere îndoielnice. Cei doi mijlocași erau principalii suspecți că ar fi blătuit mai multe jocuri în finalul stagiunii, atunci când șansele la titlu deveniseră infime.

Cel puțin 5 au fost rezultatele care l-au scandalizat pe tehnicianul juveților: 0-3 la Târgu Mureș (etapa a 31-a), 1-1 cu Dinamo (et. 30), 0-4 la Arad (et. 29), 0-0 cu Constanța (et. 26) și 0-1 la Hunedoara (et. 25).

De-a lungul sezonului '76-'77, Teașcă a intrat în clinciuri pe motive de moralitate nu doar cu Balaci și Beldeanu, ci și cu experimentații Oblemenco, Deselnicu, Ștefănescu ori Marcu, precum și cu tinerii Tilihoi, Crișan sau Cămătaru! Practic, foarte puțini au scăpat de suspiciunile "Micului Napoleon".

Pentru că-și pusese în cap aproape toți jucătorii, aventura lui Titi Teașcă în Bănie avea să se sfârșească după un singur an. "Nu mai putea rămâne alături de noi, prea se certase cu toată lumea! Cu Deselnicu și cu Oblemenco i-a mers, a reușit să-i dea afară, cu mine, nu. Numai mizerii a făcut la Craiova!", rememora regretatul Balaci într-un interviu oferit Gazetei.

"Beldeanu? Fumează ca un turc, bea ca un urs la circ lapte și practică jocuri de noroc pe bani, ca un ratat în viață! E zilnic clientul restaurantelor și incită jucătorii să se revolte"
Constantin Teașcă, în cartea "Păpușarii"

Finala Cupei României, 3 iulie 1977
Stadion: Republicii (București). Spectatori: 35.000

U Craiova - Steaua 2-1 (0-0)
Au marcat: Balaci (50'), Cârțu (64') / Fl. Marin (78')
U Craiova: Boldici - Berneanu, Tilihoi, Ștefănescu, Purima - Donose, Balaci, Beldeanu - Crișan (85' Negrilă), Cârțu, D. Marcu (46' Cămătaru). Antrenor: Constantin Deliu
Steaua: Moraru - Anghelini, Sameş, Fl. Marin, Vigu - I. Ion, I. Dumitru (59' Aelenei), Iordănescu - Troi (72' Zahiu), V. Năstase, C. Zamfir. Antrenor: Emeric Ienei Eliminat: Sameș (70')
Arbitru: Ioan Igna (Timişoara). Asistenți: Otto Anderco (Satu Mare), Vasile Tătar (Hunedoara)

Ilie a recunoscut că a făcut blaturi

În 2009, într-o intervenție la GSP TV, Ilie Balaci a admis că a participat la mai multe jocuri trucate: "Craiova a fost singura echipă din istorie care a câştigat campionate vânzând meciuri. De ce să-mi fie ruşine? Așa s-a întâmplat. La un moment dat, am trimis-o chiar pe soacră-mea să ia o plasă de bani de la cineva care voia să cumpere un meci. O partidă era plătită în funcţie de importanţa ei. Uneori, la un blat luam mai mult decât o maşină! În mod normal, noi aveam prime de 800 de lei la victorie. Iar bonusul pentru câștigarea Cupei României era de 3.000 de lei. Când ți se ofereau 50.000-60.000 la un singur joc, cum să refuzi?!".

"În teorie, Teașcă nu era un antrenor rău. Însă avea un stil incredibil de a îmbârliga lumea. Plus că folosea niște metode staliniste de pregătire. Ne punea să alergăm ore în șir cu saci de 70-80 de kilograme în spinare. Păi, sacul era mai greu decât Geolgău! Cum să-ți bați joc de niște copii în halul ăsta?!"
Ilie Balaci

"N-am fost sfinți, însă Teașcă a fost un parșiv, un trișor!"

În cartea "Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima", Beldeanu vorbește și el pe șleau despre blaturile Științei: "Da, am vândut meciuri. Dar nu numai eu, toți din generația aia au făcut-o! Eram pe găști, fiecare trântea meciuri cu cineva. Totuși, nimeni nu se supăra. Cum regizam asemenea prestații? Dădeam, «din greșeală», pase la adversari, ne lăsam driblați, mimam jocul. Îmi aduc aminte că-i dădeam pase lui Marcu numai în... aut! Însă Teașcă nu avea niciun drept să ne acuze, el a fost toată viața un parșiv, un trișor, o hahaleră".

Impus de Păunescu, l-a reprofilat pe Ștefănescu

Teașcă a fost instalat pe banca Universității în vara lui 1976, la insistențele lui Adrian Păunescu. Oltenii veneau după un an sub așteptări, doar locul 6 în campionat și eliminare din Cupă în semifinale, 0-1 în fața divizionarei secunde CSU Galați. Astfel, Cernăianu a fost sacrificat, iar Păunescu și-a impus favoritul. În afara scandalurilor perpetue cu jucătorii, "Piticul" are meritul de a-l fi transformat pe Costică Ștefănescu din atacant în libero. Tot la sfatul "Bardului".

"Au fost o serie de fricțiuni, pe care sper să le depășim. Teașcă e un antrenor de valoare, muncește mult, însă e necesar să renunțe la ideea că opiniile lui trebuie susținute automat de toată lumea. Nu ne implicăm în problemele tehnice, dar avem obligația de a interveni în problemele pedagogiei sportive, ale educației"
Prof. univ. George Vraciu, președinte U Craiova, pe 4 iulie 1977

+30 FOTO

Cluburi mari, performanțe mici, scandaluri peste tot

Născut la Giurgiu, pe 25 septembrie 1922, Constantin Teașcă a jucat fotbal la nivel de ligi inferioare, la Acvila Giurgiu și la Concordia Ploiești. S-a lăsat devreme, la nici 30 de ani, îmbrățișând cariera de tehnician. Apoi, deși a trecut pe la toate marile echipe - Steaua, Dinamo, Craiova, FC Argeș, plus naționalele de juniori, de tineret și de seniori -, n-a avut nicăieri un succes teribil. 

Doar Cupa cu Craiova și un titlu cu Dinamo ('62), deși atunci a stat pe banca roș-albilor numai două etape! S-a remarcat însă prin desele conflicte cu liderii vestiarelor. Cele mai contondente dispute le-a avut cu Balaci, cu Dobrin, cu Iordănescu și cu Liță Dumitru. În anii '60-'80, a publicat 6 cărți. Două dintre ele, "Ce rău v-am făcut?" și "Păpușarii", au stârnit valuri în epocă întrucât conțineau acuze dure la adresa multor jucători cu care a lucrat. Teașcă a decedat pe 30 iulie 1996, la aproape 74 de ani.

CITEȘTE AICI TOATE POVEȘTILE DIN SERIA RETRO GSP!

RETRO GSP. 43 de ani de când Craiova cucerea prima Cupă, la finalul unui sezon plin de scandaluri și de meciuri suspecte
infografie Craiova Maxima

Eugen Neagoe: ”Steaua 86 a fost mai bună decât Craiova Maxima„

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Cristi Borcea: „La Jilava făceam duș 200 de persoane într-o singură oră. Acolo am lucrat la centrala termică și am dat cu mopul pe holuri”

FOTO O luptătoare MMA a pozat complet goală, dar Instagram i-a șters imaginea! Starul s-a înfuriat: „Unde e libertatea de exprimare?!”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (17)
prazburg1948
prazburg1948  •  05 Iulie 2020, 18:32
Postat de univ_craiova1 pe 03 Iulie 2020, 16:36

A retrogradat sportiv în liga 2 apoi a fost dezafiliata și nu a fost dezafiliata abuziv!! A fost la vot, asa pățești când ai datorii! Iar jucătorii au fost declarați liber pentru ca mititelu nu a mai dat niciun salariu de vreo 7 8 luni!! Ce abuz visați voi nush!! În 2014 s-a confirmat falimentul!! Nu mai puneți botul la tot ce zice mititelu ca asta și-a bătut joc de toată suflarea științei!!

Tot la vot a fost dat si locul Craiovei in liga a 2-a.

prazburg1948
prazburg1948  •  05 Iulie 2020, 18:30

Cata invidie pe aici =)) La Cluj v-au dat cu terenu' in cap. Ultima oara cand pierduse CFR acasa impotriva cui au pierdut? Daca ai uitat, iti aduc eu aminte, Craiova, echipa "umflata cu pompa"

ertyuiop
ertyuiop  •  04 Iulie 2020, 09:20
Postat de dakesis pe 03 Iulie 2020, 18:23

stai ca a scos Craiova putin capul si au sarit gigistii *** sa ii dea in cap

Noroc ca va iubesc dinamovisti! :))))

Vezi toate comentariile (17)
Comentează