FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  RAPID - CFR CLUJ 1-2

Vasile Miriuţă: ”Rapidul a fost mai bun în prima repriză, dar noi mai puteam marca două-trei goluri”

Articol de GSP - Publicat joi, 30 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 octombrie 2014 23:40

Vasile Miriuţă, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre calificarea echipei sale în sferturile Cupei României, după 2-1 cu Rapid.
”O seară frumoasă pentru noi. Rapidul a fost mai bun ca noi în prima repriză, însă partea a doua a fost a noastră. Ei au marcat repede, dar e important că băieţii au arătat caracter şi atitudine.

Ştiam că, dacă stăm bine fizic, vom putea reveni pe final de meci. Puteam să mai marcăm încă două-trei goluri”, a spus Vasile Miriuţă la televiziunea sportro.

"Echipa nu face faţă unui ritm susţinut"
Marian Rada, tehnicianul giuleştenilor, a explicat unde s-a pierdut meciul, deşi echipa sa conducea în minutul 79 cu 1-0.  "Am greşit prea multe pase simple. Apoi, am avut şi ratări singur cu portarul, plus trei schimbări din cauza unor accidentări. Este greu în astfel de condiţii să faci faţă la un meci cu intensitate maximă.

Desfăşurarea jocului ne dă speranţe pentru viitor şi sperăm să ne revenim în meciurile următoare din campionat. Echipa nu e aptă în acest moment să ducă un ritm susţinut. În campionat e greu, pentru că orice pas greşit ne afundă şi mai mult în subsolul clasamentului", a spus Marian Rada pentru aceeaşi sursă.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
ana.pisi
ana.pisi  •  06 Noiembrie 2014, 15:30

Ingerasii din saloanele www.HotAngels.ro te astepta! Galerie foto reala pe site, 30 domnisoare sexy astepta sa incinga atmosfera pentru tine! Discretie, intimitate, zona centrala, erotism si senzualitate. Daca doresti, fetele te pot vizita acasa sau in camera de hotel, non-stop. Asigura-ti o noapte fierbinte, alege www.HotAgels.ro

valiza.epo
valiza.epo  •  31 Octombrie 2014, 09:36
Postat de cracker pe 31 Octombrie 2014, 00:32

La pauza, i-a dat plicul arbitrului si a devenit CeFuRa echipa mai buna dupa pauza.Sa ne zica ungurul pitzigaiat Miriputza de ce nu sunt platiti jucatorii dar arbitrii sunt.

Ai impresia ca peste tot e ca la Steaua?! Steaua e numai una! Blatista, condamnata de UEFA pentru coruptie, cu toata conducerea - inclusiv a galeriei intunecate! - in puscarie!!! Nici intr-o mie de ani nu o poate ajunge cineva.

catalin_2704
catalin_2704  •  31 Octombrie 2014, 09:32

CU AJUTORUL LUI KOVACS..SIGUR!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close