FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

A revenit în iarnă în Liga 1 și a rămas surprins » Ce dinamovist l-a impresionat pe Pintilii

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 martie 2016 15:23

Mihai Pintilii a revenit în această iarnă în Liga 1, la Steaua, fiind considerat unul dintre cele mai importante transferuri ale formației roș-albastre.

Mijlocașul de 31 de ani a acordat un interviu pentru revista LPF și a vorbit despre echipele din Liga 1 și lupta pentru titlul de campioană.

"Sincer, Liga 1 este mult mai tare acum față de perioada când am fost împrumutat la Pandurii. Acum sunt câteva echipe extrem de puternice. Astra a terminat campionatul regulat la diferență apreciabilă de puncte, Dinamo și-a dezvoltat mult calitatea jocului. Pandurii practică de asemenea un fotbal foarte bun, îmbunătățit față de sezoanele precedente", a spus Pintilii în interviu.

...despre Steaua: "Am făcut parte din echipa care a câștigat două campionate și a fost în UEFA Champions League. În prezent avem mulți jucători valoroși, dar și foarte mulți incomplet refăcuți după accidentări.

Gândindu-mă bine, cei de acum trebuie să câștigăm campionatul și să ne calificăm în grupele celei mai importante competiții europene intercluburi pentru a putea spune că formăm o echipă la fel de valoroasă ca cea de atunci".

...despre jucătorii din Liga 1: "În primul rând, toți colegii mei de la Steaua merită la națională! Îmi place foarte mult și Paul Anton de la Dinamo. E foarte bun la mijloc și Dan Nistor de la Pandurii, chiar dacă nu jucăm pe același post. Sunt și câțiva fotbaliști tineri, pe care însă nu îi cunosc foarte bine". 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
bianconerri
bianconerri  •  09 Martie 2016, 22:18

Greu de crezut că Mișu fecesebistu a fost așa de coerent în declarații.

zizu
zizu  •  09 Martie 2016, 18:33

dar pintilii pe cine a impresionat?

chromophobia
chromophobia  •  09 Martie 2016, 16:27

Tare cunoscut esti si tu.Ai spus ca fcsb nu e steaua si acum ai revenit pt ca erai praf pe unde ai mai fost prin israel sau arabia.Te-au expediat aia rapid

Vezi toate comentariile (3)
Comentează