FOTBAL  »  Superliga  »  INSOLVENȚĂ

Încă un club din Liga 1 a cerut intrarea în insolvență!

Academica Clinceni a cerut insolvența
Academica Clinceni a cerut insolvența

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2021 13:12 / Actualizat miercuri, 27 octombrie 2021 13:28

Academica Clinceni, ultima clasată din Liga 1, a cerut azi intrarea în insolvență.

Formația din Iflov are doar trei puncte și nu-și revine nici după numirea lui Ionuț Chirilă ca antrenor. Mai mult, criza financiară de la echipă s-a adâncit.

Academica Clinceni a cerut intrarea în insolvență

Încă din vară, clubul a avut mari probleme financiare, iar primarul Adrian Budeanu căuta sponsorizări sau pe cineva care să preia clubul.

Oficialii nu au reușit să atragă sponsori, iar starea economică e tot mai rea. Astfel, din informațiile Gazetei Sporturilor, societatea a cerut intrarea insolvența ca să mai curețe dintre datorii, nefiind capabilă să achite totul.

Chirilă a promis că aduce sponsori

Ionuț Chirilă a făgăduit, înainte să fie angajat, că avea să contribuie la rezolvarea problemelor economice ale clubului. A apărut la Clinceni alături de Claudiu Florică și a lăsat impresia că acesta ar fi urmat să sponsorizeze clubul dacă el devenea antrenor principal. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Primarul Budeanu avea de gând, oricum, să-l schimbe pe Ilie Poenaru, din cauza crizei rezultatelor, însă el îl alesese pe Flavius Stoican ca înlocuitor. Stoican aștepta doar ca despărțirea de Poenaru să aibă loc și să preia conducerea echipei.

Apoi Chirilă a promis că avea să vină cu un sponsor și edilul a preferat soluția aceasta, a renunțat la Stoican. Acum, Chirilă nu a adus banii promiși, astfel că echipa e nevoită să intre în insolvență.

Ionuț Chirilă, la limita exasperării! Ce a făcut la pauza meciului cu UTA

Ionuț Chirilă (55 de ani), antrenorul Academicii Clinceni, a recurs la un gest disperat la pauza meciului cu UTA, încheiat 0-3. L-a scos pe goalkeeper-ul Dobre și a introdus rezerva Ureche, furios că titularul a încasat mult prea ușor trei goluri de la arădeni.

Ionuț Chirilă are parte de un mandat infernal la Academica Clinceni. Tehnicianul a obținut un singur punct până acum și nu a reușit să revitalizeze „lanterna roșie” a Ligii 1. După „șocul” din Bănie, 0-5, echipa sa nu s-a trezit din pumni. La pauza meciului cu UTA, oaspeții înscriseseră deja de trei ori, cu largul concurs al goalkeeper-ului Ștefan Dobre (20 de ani).

VIDEO Ionuț Chirilă, discurs furibund » A pus la zid un jucător de 20 de ani: „E hilar ce a făcut, e momentul să ia o pauză”

Citește și: 

S-a întors în timp! Acum arată ca în primul sezon în Liga 1

Un fost antrenor din Liga 1 acuză: „Arbitrilor le este teamă de Gică Hagi! Eu nu sunt tratat ca Petrescu sau Iordănescu”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (10)
gazistu
gazistu  •  27 Octombrie 2021, 19:27

Chirila, asta, nu era ala care ne explica tactici de la BArcelona si Real pe la Televizor? ca el daca ajunge antrenor la FCSB,pune pariu pe 500.000 euro ca ia titlul,si dinalea???

geogeo
geogeo  •  27 Octombrie 2021, 18:36

Chiar e ridicol sa fii inscris intro liga profesionista si sa intri in insolventa. Ar trebui retrogradate echipele insolvente in Liga 3.

talpaiadului
talpaiadului  •  27 Octombrie 2021, 18:07
Postat de tororosso pe 27 Octombrie 2021, 16:03

Așa se întâmplă cu echipe de cartier fără aport financiar oferit de primării . Promovează pe criterii politice iar după c.c.a un sezon părăsesc L1 cu datorii . Dregătorii fotbalului nostru acceptă echipe fără a se consulta în privința bugetelor acestor echipe și să nu se uite la cumetriile politice . Cum ar fi dacă mai toată lumea dornică de bani se împrumută prin bănci iar restituirea sumelor să nu poată fi restituit . Intră în insolvență și scapă de plată ?

Ai dreptate acolo, dar ai ales exemplul gresit. Academica a ajuns in prima liga si a acces in play off pe banii lui Becali, iar anul asta se prabuseste dupa ce i s-a inchis robinetul. Clinceniul este un satelit esuat de pe orbita.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează