Articol de GSP - Publicat joi, 26 noiembrie 2009 00:00
Antrenorul echipei Unirea Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat, joi, că partida cu Dinamo este foarte importantă pentru ambele formaţii şi, deşi bucureştenii sunt favoriţi, jucătorii săi vor face tot posibilul pentru a obţine un rezultat pozitiv.
"Partida de sâmbătă este extrem de importantă atât pentru noi, cât şi pentru Dinamo, chiar dacă obiectivele sunt diferite. Ei sunt favoriţi, dar noi mergem să ne jucăm mica şansă pe care o avem şi să luăm punct sau puncte.
De altfel, Unirea a plecat cu gânduri mari în toate deplasările, dar din păcate nu prea ne-a ieşit, şi tocmai de aceea acum trebuie să fim mai modeşti şi să vorbim doar pe teren. Principalul nostru atu cred că este unitatea de grup şi nu vreun jucător anume", a spus Falub, care ar vrea să îl învingă pe fostul său antrenor, Cornel Ţălnar, cu care a colaborat la Universitatea Cluj în sezonul 1997-1998.
Tehnicianul a afirmat că deşi tradiţia nu este de partea ardelenilor, Unirea poate obţine în faţa lui Dinamo prima victorie din istoria confruntărilor directe. "Toate au un început. Băieţii au înţeles că un joc cu Dinamo îi poate scoate în faţă.
Am mare încredere că fiecare fotbalist al Unirii va încerca să se autodepăşească pentru a pune umărul la obţinerea unui rezultat bun şi a ajuta Unirea Alba Iulia în lupta pentru salvarea de la retrogradare", a declarat antrenorul, care s-a referit şi la arbitraj: "Nu îmi place să vorbesc despre arbitri în general, deci nici acum nu-mi este teamă de ei. Pentru că, glumind puţin, mai mult decât ceea ce-am păţit în Ghencea nu se poate întâmpla".
sursa: NewsIn

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America