FOTBAL  »  LIGA 1  »  STEAUA - DINAMO 1-1

Adrian Ilie: "Steaua a dominat jocul. Noi am marcat din acţiune, ei din fază fixă"

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 mai 2009 00:00

Managerul Stelei, Adrian Ilie, spune că Steaua a dominat derby-ul cu Dinamo, însă a precizat că echipa lui Mircea Rednic nu a pierdut titlul după remiza obţinută în Ghencea:

"A fost un derby slab din punct de vedere calitativ şi sînt dezamăgit din pricina rezultatului. Am condus, dar am fost egalaţi apoi la o fază norocoasă a lor. E adevărat că şi noi am marcat cu un şut deviat, dar diferenţa este că noi am înscris din acţiune, iar Dinamo din fază fixă. Noi am reuşit să aducem mai mult mingea în careul lor, iar acest lucru este foarte greu de făcut, avînd în vedere că Dinamo are fundaşi foarte buni.

Dinamo nu a pierdut titlul aici. Dacă s-ar încheia sezonul acum, ei ar fi campioni. Le trebuie victorii cu Poli Timişoara şi Unirea Urziceni ca să-şi atingă obiectivul. Dacă Steaua se va preda în ultima etapă? Nu ştiu nimic despre asta, nu am văzut declaraţia lui Gigi Becali. Cert este că soarta campionatului depinde doar de ceea ce va face Dinamo în meciurile rămase", a spus Adrian Ilie pentru gsp.ro.

Fostul internaţional a vorbit şi despre faptul că Dayro Moreno a fost fluierat de public pentru prestaţia din meciul cu Dinamo:

"Nu trebuie să comentăm reacţia spectatorilor. Este normală pe undeva, se aşteaptă mult mai multe de Dayro Moreno".

Playtech: BOMBĂ! Mihai Bobonete, BĂTUT într-un taxi din București! Halucinant ce s-a întâmplat

Comentarii (10)
 •  09 Mai 2009, 17:01

Adi Ilie e managerul Stelei ?! :o De cand?... :D

 •  09 Mai 2009, 16:45

Argumentul asta al tau cu faza fixa si gol din actiune...nu este argument de om de fotbal ( ca asa te vrei nu?) este argument de betiv din acela care bea prin bombele de pe langa stadioane.

 •  09 Mai 2009, 16:44

Adriane ,ce conteaza ca ati dominat jocul ??!!! important e scorul la final. E ca si cum faci curte la o femeie si te alegi cu...in tzarana si nu unde trebuie. Si ce daca au marcat din faza fixa ??!!! Inseamna ca sinteti slabi rau la fazele fixe ,nu-i asa ??

Vezi toate comentariile (10)
Comentează