FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA -DINAMO 1-1 / MATACHE SPUNE CĂ MECIUL CU STEAUA NU L-A MARCAT DELOC

"Am avut mai multe emoţii la meciuri de «B»!"

Articol de - Publicat duminica, 10 mai 2009 00:00

Portarul lui Dinamo povesteşte cum s-a motivat: "Trebuia să fiu concentrat la joc, să apăr pentru Dinamo, nu să mă gîndesc la mine"

Primul derby contra Stelei i-au adus lui Florin Matache şi primele aprecieri adevărate din carieră. "Bravo, Mache, ai fost îngerul nostru păzitor!", l-au lăudat colegii la final. Ieri, portarul de 26 de ani s-a trezit dimineaţă. Nu a stat acasă, ci a plecat spre stadionul "Florea Dumitrache" pentru a-i urmări la lucru pe colegii de la Dinamo II, cei alături de care a jucat pînă în urmă cu două săptămîni.

"Cu Steaua nu am avut emoţii deloc, pe cuvînt! Chiar mă gîndeam că la echipa secundă, în unele meciuri, parcă mai tremuram puţin, dar în derby nu am simţit nici cea mai mică teamă. Poate şi pentru că am fost extrem de concentrat să apăr bine şi nu am avut timp să mă gîndesc la mine. Abia aşteptam să joc!", a zis ieri Matache. "A fost cel mai important meci din cariera mea şi nu vreau să mă opresc aici, poate că va însemna şi un nou început pentru mine", a încheiat goalkeeper-ul.

L-au cerut pe Claudiu la gol
"Centralul" Velasco a notat în raport două autogoluri: cel al lui Moţi, respectiv al lui Golanski, deşi punctul dinamoviştilor a fost scos după devierea decisivă a lui Petre Marin la lovitura liberă executată de Niculescu. La finele meciului, şefii dinamovişti s-au interesat de posibilitatea ca să fie trecut Claudiu ca marcator al golului egalizator, însă spaniolul Velasco îl notase deja, eronat, pe Golanski ca fiind cel care a contribuit la reuşita "cîinilor".

"Claudiu Niculescu a demonstrat că este cel mai bun executant de lovituri libere din România. Are goluri împotriva Stelei cîte n-au alţi atacanţi în întreaga carieră"
Florin Matache, portar Dinamo

"Era nemeritat să fi pierdut în Ghencea. Steaua a avut din nou mare noroc! Dacă nu era acea deviere, nu dădea niciodată gol"

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”

Comentarii (14)
 •  11 Mai 2009, 13:16
Postat de pe 10 Mai 2009, 11:20

"primul derby i-au adus"?????? este vorba de un substantiv la numarul singular si verbul a aduce. corect e primul derby i-a adus laude. in propozitia asta subiectul este "derby" si predicatul a "a adus". acordul se face intre subiect si predicat, nu intre complement (laude in cazul de fata) si predicat.

Exact ce ziceam si eu. :)

 •  10 Mai 2009, 13:05

la ce intensitate o avut meciuriu (ambele echipe o fost cam pasta) o semanat foarte mult cu unu din liga a 2-a (daca nu mai rau)

 •  10 Mai 2009, 11:50

akolo o sa t intorci valorosule!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează