Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 19 martie 2025 19:40 / Actualizat miercuri, 19 martie 2025 19:44
Fostul căpitan al Astrei, Cornel Mihart, a rememorat câteva momente pe care le-a trăit la gruparea ploieșteană alături de Vasile Simionaș
Vasile Simionaș, fostul mijlocaș de legendă al fotbalului ieșean și antrenorul alături de care Oțelul a scris istorie în anii Diviziei A, a încetat din viață miercuri dimineață, la 74 de ani.

Într-adevăr, a făcut istorie în Copou și pe malul Dunării, dar la un moment, la finele anilor ”90, a fost antrenorul celor de la Astra Ploiești. De fapt, a marcat existența multor jucători cu care a interacționat în cariera sa.
Cornel Mihart despre Vasile Simionaș: „Avea o viziune altfel pentru fotbal, în acei ani”
Fostul mijlocaș central, retras apoi fundaș, Cornel Mihart, acum în vârstă de 50 de ani, era unul dintre titularii Astrei în 1999. Ulterior, a fost și căpitanul echipei. În prezent, antrenor la școala pe care o are în Severinul natal, Mihart a rememorat câteva momente cu nea Simi.
„Un antrenor deosebit. Venea de la Galați, undea avusese o structură aparte. Mi-a fost drag. Venise cu o organizare extraordinară pentru acele vremuri, la Astra. Eu fiind închizător, făcea antrenamente separate cu mine, cu cei din linia de mijloc.
Mi-aduc aminte că era interesant, preocupat, serios la antrenamente. Avea o viziunea altfel despre fotbal.
Țin minte, acum, rapid, despre el, că ne-a zis la un moment dat: „Când o să ajungeți să aveți 100 de jocuri în Liga 1, atunci vă puteți declara fotbaliști, cu experiență”. Pfaa, eu mă gândeam că aveam doar vreo 50... Am ajuns și la sută, am depășit-o.
M-a pus în presiune mereu, dar era o presiune pozitivă pentru fotbal, pentru meserie”, a rememorat Cornel Mihart pentru GSP.ro.
Când a murit Vrăbioru la noi, Dumnezeu să-l ierte și pe el, a ținut un discurs de vreo zece minute. La un moment dat, se vedea cum lăcrimează și nea Simi, pe sub ochelari, ne-a luat plânsul pe toți. Știa să atingă...Era foarte inteligent, deștept, ne atingea la suflet. Mie mi-a dat încredere mare, îi mulțumesc pentru tot
Cornel Mihart, ex-închizător și căpitan la Astra Ploiești


