FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Andone l-a luat deoparte pe Gnohere și a încercat să-l sperie: "Ai văzut ce a pățit el? Nu e simplu să te duci la Steaua"

Articol de GSP - Publicat joi, 29 septembrie 2016 15:01

După două săptămâni în care a stat la echipa a doua, Gnohere a fost reprimit la prima echipă şi poate juca sâmbătă, contra celor de la FC Botoşani.

Ioan Andone, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre situaţia atacantului francez şi a spus că acesta l-a impresionat prin modul în care s-a pregătit în aceste zile.

"Gnohere nu a recunoscut niciodată că s-a văzut cu cei de la Steaua. Asta e poziţia lui. Acum l-am reprimit la prima echipă pentru că şi-a văzut de treabă la echipa a doua. «Bizonul» e în regulă, chiar neaşteptat de bine. Cel puţin la antrenament, pentru că are şi concurenţă acum. Face parte din lot. Eu i-am spus că în vară poate să semneze cu orice echipă, dar să joace bine la noi.

Eu i-am spus ce a păţit Tade la Steaua, care era titular la CFR şi a ajuns să se antreneze prin parcuri. Steaua e un alt club. Acolo e altă viteză de joc şi nu e simplu să te duci la Steaua", a spus Andone la conferinţa de presă, potrivit Dolce.

  • Gnohere, 28 de ani, a venit la Dinamo la începutul sezonului trecut și a devenit titular.
  • Francezul a bifat 38 de meciuri pentru echipa alb-roșie și a marcat de 16 ori, oferind și 5 pase de gol.

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”


Comentarii (30)
agentul0007
agentul0007  •  29 Septembrie 2016, 18:22

si golubovici acum , marica ,tucudean si alti atacanti care nu au facut mare lucru la ei

foresta1
foresta1  •  29 Septembrie 2016, 18:21
Postat de Adi Mitrea pe 29 Septembrie 2016, 17:06

Iar ai aparut clona fcsbista , nulitate absoluta, aservită si libidinoasa?sunteți ca psd ul , ciuma României.nu va înghite pământul odată?

Ai uitat ceva ***, voi sunteti ciuma rosie, voi faceti campanie psd-ista.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

adyy25
adyy25  •  29 Septembrie 2016, 18:02

e bine ca recunoaste si andone ca la steaua ' e alta viteza' si ca nu e simplu de jucat la steaua. l-a speriat pe gnohere, asta e clar:))))

Vezi toate comentariile (30)
Comentează