FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Au pierdut jumătate din atac, dar "Fălcosul" nu-şi face griji » "Crescuţi să marcheze"

Articol de - Publicat vineri, 21 ianuarie 2011 00:00

Andone aşteaptă "explozia" din partea tinerilor Ganea, Alexe şi Torje, susţinuţi de veteranul Dănciulescu

În sezonul de toamnă, Dinamo a fost principala forţă ofensivă din Liga 1, cu 40 de goluri marcate în 18 etape. La acestea se mai adaugă 16 reuşite în Cupa României şi în preliminariile Europa League. Prin vînzările de pînă acum însă, "cîinii" au pierdut exact jumătate din productivitatea în faţa porţii adverse!

Asta nu-l sperie pe Ioan Andone, care a ţinut să precizeze: "Acum avem doar trei jucători netransferabili, indiferent de situaţie: Torje, Alexe şi Ganea. Ăştia trei nu pleacă de la Dinamo! Sînt crescuţi în spiritul clubului, să dea goluri multe şi să facă performanţe. Ceilalţi, dacă au probleme sau oferte, pot discuta cu domnul preşedinte Badea. Lumea zice că sîntem mai slabi în prezent decît în anii trecuţi. Eu zic aşa: acum dai dovadă de caracter şi arăţi că nu întîmplător ai ajuns în vestiarul ăsta şi porţi tricoul roşu cu doi cîini pe piept".

Dinamoviştii au rămas să atace, în principal, în primăvară, cu patru guri de foc, care, însumat, în toamnă au înscris de 17 ori: Ganea (6), Torje (5), Alexe (4) şi Dănciulescu (2).

Evoluţiile din toamnă ale celor vînduţi în această iarnă

Jucător                            
Reuşite                                                                                   
Adrian Cristea    
8 goluri şi 3 pase decisive în 22 de meciuri
Andrei Cristea 
7 goluri şi 3 pase decisive în 18 meciuri
Ousmane N'Doye
6 goluri în 19 meciuri
Marius Niculae 
4 goluri şi 2 pase decisive în 20 de meciuri
Juan Pablo Garat  
2 goluri şi o pasă decisivă în 13 meciuri
Adrian Scarlatache 1 gol în 14 meciuri

"Titlul e departe acum, dar ne putem duce în Champions League şi de pe locul 2. Şanse sînt cîte sînt, vom încerca să profităm de ele"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

"Cei care au rămas au puterea necesară să fie în continuare cei mai buni atacanţi din ţară. Întinerirea era firească, sîntem încă în cursa pentru titlu"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo


Întăresc Liga 1
Dinamo a alimentat vara trecută două echipe cu golgeteri. Poli Timişoara a trăit de pe urma reuşitelor lui Ianis Zicu, 10 goluri şi două pase decisive în 19 meciuri, iar U Cluj a avut în Claudiu Niculescu principalul marcator al echipei, cu 7 goluri şi o pasă decisivă în 14 partide. La polul opus, argentinianul Osvaldo Miranda a ajuns la Astra şi n-a marcat deloc în 11 partide!

"Dănciulescu e căpitanul nostru"
Marius Alexe a declarat ieri: "Din ce ştim noi, jucătorii, Dănciulescu e noul căpitan, iar adjunctul lui cred că e Torje". Atacantul de 21 de ani al roş-albilor a mai susţinut: "Ar trebui să fim mai modeşti, cu toţii. Văd că şi steliştii zic că sînt cei mai buni din România. Şi noi, şi ei spunem asta de vreo 6 luni, dar sîntem pe locurile 6 şi 7".

"Gigi e oier, Piţi o fisă, Mititelu sfîrîie pe grătar!"
Cornel Dinu (foto) a făcut o analiză caracteristică personajelor momentului în fotbalul românesc. "Nici marele Caragiale nu ar fi putut anticipa statutul la care va ajunge trio-ul Gigi-Piţi-Mititelu. Gigi nu e un specialist în fotbal, îi accept meseria de bază, cea de oier, care e una nobilă şi ancestrală pentru neam. Mititelu e un conglomerat de carne dubioasă, care nu sfîrîie decît pe grătar, iar Piţurcă reprezintă o fisă pe tabla de rummy sau la masa de joc. Mă deprimă această coborîre înfiorătoare pe scara decadenţei", a zis Mister la sport.ro.


Inbox:
- Vlăduţ Munteanu e aşteptat astăzi în Antalya. Wolfsburg vrea să nu-i mai achite încă 150.000 de euro, cît ar mai trebui pînă la vară, de aceea întîrzie să-i acorde mijlocaşului actele de transfer. Fotbalistul era blocat aseară, încă, în Germania.
- Bogdan Pătraşcu, 31 de ani, trebuie să ofere un răspuns pînă luni, dacă poate sau nu să vină gratis în Ştefan cel Mare.
- Transferul lui Takayuki Seto la Dinamo e în impas. Patronul Astrei, Ioan Niculae, nu mai doreşte să se despartă de mijlocaşul japonez după accidentarea la genunchi a lui N'Doye, care are nevoie de o pauză de cel puţin 6 săptămîni.
- Alexe: Cu banii nu sîntem la zi, dar ni s-a plătit o parte şi am înţeles că zilele următoare se rezolvă tot. Aşa am fost anunţaţi".
- Ando a primit cîteva DVD-uri cu evoluţiile unor fundaşi centrali din Germania, care ar putea veni la Dinamo sub formă de împrumut pînă în vară. "Fălcosul" nu a fost încîntat de CV-urile acestora.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (10)
cornelbraila
cornelbraila  •  21 Ianuarie 2011, 22:53
Postat de puscarie_pe_viata pe 21 Ianuarie 2011, 03:11

sa dea Dumnezeu sa va pierdeti si sanatatea ca Borcea

Ai grija ce doresti la alti sti cum este vorba cu sapatul gropii , mai pe romaneste mai dute-n gitii m/a/t/i de c/ur/va masculina ca mai facut sa te alint si nici atat nu meriti

fotbalistu
fotbalistu  •  21 Ianuarie 2011, 18:18

prea usor il scoateti din calcul pe paun. cred ca a venit si vremea lui

red_petryx@yahoo.com
[email protected]  •  21 Ianuarie 2011, 11:38

Garat e singura pierdere... e un jucator f ok.. sa renuntat prea usor la el... dar asta e.. ne conduce clanu berbecali

Vezi toate comentariile (10)
Comentează