FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

Badea: "Ne-am înţeles cu Ioan Ovidiu Sabău"

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 iunie 2009 00:00

Preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că acţionarii din Ştefan cel Mare au ajuns la un acord cu tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău, urmând ca acesta să fie prezentat oficial în zilele următoare.

"Am vorbit aseară problema antrenorului pentru sezonul următor. Ne-am înţeles cu Ioan Ovidiu Sabău, dar încă nu pot spune pe ce perioadă va semna", a spus Badea.

Nicolae Badea a vorbit şi despre situaţia fostului tehnician al formaţiei roş-albe, Mircea Rednic: "În privinţa domnului Rednic nu s-a decis nimic. El e în Belgia, şi aseară, la ora aceea târzie nu mai mergeau faxurile. Am stabilit cu el ca în acest sfârşit de săptămână să rezolvăm problema cu dânsul".

Mircea Rednic a anunţat că aşteaptă să fie anunţat oficial că nu mai este antrenorul grupării din Ştefan cel Mare pentru a discuta termenii rezilierii contractului. "Eu încă nu am fost demis. Să mă demită şi apoi mai vorbim de clauze de reziliere şi alţi bani. E vorba de contractul meu pe un an, nu ştiu cum se va rezolva problema. Am văzut că se negociază şi cu alţi antrenori, dar cu mine nu s-au înţeles în privinţa rezilierii", a precizat Rednic pentru agenţia NewsIn.

sursa NewsIn

Playtech: Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil

Comentarii (6)
 •  19 Iunie 2009, 18:54

Nu va grabiti cu sabau,la Bistrita a produs numai emotii la finalul diferitelor editii de campionat.Ar fi mare pacat sa aveti iar dezaMAGIRI

 •  19 Iunie 2009, 18:19

morala??? beti santal acum! :P ce se intampla la dinamo e de rasul curcilor!! mi-e rusine sa mai recunosc a sunt dinamovist... :(( cat timp vor vi "n" oameni in conducere cu "n x n" idei.... va fi varza la club!!!

florinch
florinch  •  19 Iunie 2009, 17:59

Un om de bun simt și-ar fi dat demisia dupa ce a ratat tot ce se putea anul asta.Daca ai rămâne la Dinamo ai reuși contra performanta sa retrogradezi cu ei (ți-ai "strica din nou CV-ul,precum la Craiova).Mai bine du-te învârtindu-te și nu mai încerca sa ciupești ceva bani.Ar trebui sa dai tu cam 50% din contractele jucătorilor,jucători care te-au făcut ca pe fraier (bineînțeles s-au făcut și pe ei).Mai bine i-ai lua pe petrecăreți și mergeți la Turcu sa faceți betoane.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează