Articol de Alexandru Barbu - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 10:16 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 10:50
Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, Bogdan Stelea (57 de ani) a fost critic cu evoluția fotbalului românesc din ultimii 10 ani, plecând de la venirea lui Răzvan Burleanu (40) la cârma Federației.
În 2014, când era selecționerul României U21, Stelea a făcut parte din echipa lui Gică Popescu. Favorit la alegerile din martie pentru postul de președinte al FRF, „Baciul” avea să fie condamnat la închisoare fix cu o zi înainte de vot, în „Dosarul Transferurilor”.

VIDEO. Bogdan Stelea: „În 2014, dacă rămâneam selecționer, simțeam că l-aș fi trădat pe Popescu”
„Mi-a lăsat un gust amar că i s-a întâmplat asta lui Popescu. Nu mă așteptam. Probabil că l-a întărit ce i s-a întâmplat, chiar dacă aș fi preferat să rămână mai slab și să nu pățească ce a pățit”, spune Stelea.
Care a mai rămas angajat al Federației doar până în iunie 2014. „Eu am făcut parte din echipa lui Gică Popescu. În momentul în care a fost închis, eram selecționerul naționalei de tineret. Mi-am terminat campania, apoi, în vară, mi-am dat demisia. Nu mi se părea normal să fac parte din noua echipă, din moment ce am fost parte din echipa lui Popescu. Nu mi s-a părut normal, nu am simțit-o. Într-un fel simțeam că l-aș fi trădat pe Popescu, dacă rămâneam selecționer. Eu așa sunt, și poate am avut de pierdut de-a lungul timpului din cauza asta. Cei din Federație își doreau să rămân, le-am explicat că nu pot și că nu vreau, și asta a fost”, explică Arnold.

Radiografia lui Bogdan Stelea: „Fotbalul nostru nu e credibil”
„Să sperăm că oamenii care vor veni vor avea capacitatea să facă lucruri importante, să aducă credibilitate în fotbalul românesc”, declara Bogdan Stelea în 2014, după ce Gică Popescu era scos din cursa pentru președinția FRF în urma condamnării cu executare.
10 ani mai târziu, ce opinie are fostul portar despre evoluția fotbalului românesc în „era Burleanu”?
„Ca rezultate, Federația a făcut lucruri care pot fi considerate importante. Au fost două calificări la European cu naționala mare, 4 calificări la tineret. Dar nivelul fotbalului românesc e jos. Avem o SuperLigă care e cum e... Eu o consider slabă, din moment ce doar sporadic se întâmplă ceva în cupele europene. Dacă reușim să ne ducem cu o echipă în primăvară, și asta o dată la câțiva ani, e mare lucru.
Merg mai departe - la ligile inferioare sunt echipe care ajung la un anumit nivel, dar n-au drept să promoveze. Asta nu e OK, nu e sănătos. Marea problemă e reprezentată de ce se întâmplă în ligile inferioare. E jale acolo!
E și o abundență de jucători străini care nu mi se par extraordinari. Erau jucători străini și când jucam eu. Dar aveau un anumit nivel. Străinii de azi nu sunt din altă lume. Aduceți-vă aminte de Adailton, Wesley, Culio, Spadacio. Adu străini de genul ăsta, ca să-ți ridice nivelul. Dacă tu aduci jucători care nu-ți ridică nivelul... mai bine nu! De-asta are de suferit și echipa națională.
Nu e credibil fotbalul nostru. Nu e în regulă ce se întâmplă, din punctul meu de vedere. Nu e credibil, în sensul în care nimeni nu crede că putem face performanță cu echipele de club. La națională, e un moment în care anumiți jucători au ajuns la un anumit nivel, datorită faptului că au plecat în străinătate și au avut posibilitatea să progreseze. Nu sunt produsul fotbalului nostru, au reușit pe cont propriu”, consideră Stelea.
VIDEO INTEGRAL. Podcastul GSP „2 la 1” cu Bogdan Stelea:
Despre Bogdan Stelea:
- în România a jucat la cele mai importante cluburi, Steaua, Dinamo și Rapid, cu care a câștigat 10 trofee, între care 4 titluri;
- în străinătate a evoluat pentru Mallorca, Standard Liege, Samsunspor, Salamanca și Akratitos;
- a fost antrenor o scurtă perioadă de timp, la Astra, România U21 și Viitorul;
- la echipa naţională de seniori, a apărat în 91 de partide, în intervalul 1988-2005;
- a participat la Campionatele Mondiale din 1990, 1994 şi 1998 şi la Europenele din 1996 şi 2000.


