FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - VIITORUL

CFR CLUJ - VIITORUL 0-0 // VIDEO Cronică de Aurelian Botezatu: Când miza ucide fotbalul » CFR și Viitorul au remizat, 0-0, iar echipa lui Hagi poate rata play-off-ul!

Articol de - Publicat vineri, 14 februarie 2020 20:00

Campioana CFR Cluj a remizat împotriva Viitorului, scor 0-0, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 25 din Liga 1. Echipa lui Gică Hagi nu mai depinde doar de ea în lupta pentru play-off.

CFR Cluj - Viitorul 0-0 // Cronică de Aurelian Botezatu: „Când miza ucide fotbalul”

Cu gândul mai degrabă la Sevilla, CFR s-a mulțumit cu o remiză care-i ține în cărți pentru play-off și pe constănțeni.

În tur, la Ovidiu, a fost spectacol. Viitorul i-a administrat atunci campioanei cea mai aspră înfrângere din acest sezon: 3-1. În această seară, însă, miza și-a pus amprenta. Cu gândul și la Sevilla, pe care o va întâlni săptămâna viitoare în Europa League, CFR-ul a jucat economic.

De partea cealaltă, teama de a nu rata play-off-ul a turnat plumb în ghetele jucătorilor lui Gică Hagi. Așa se face că, la pauză, fanii nu prea aveau de ce să fie entuziasmați. Vibraseră în tribune la două mari ocazii ale CFR-ului, irosite de Ciprian Deac și de Vali Costache, și tremuraseră, ca „transversala", la torpila lui Gabi Iancu, de la 25 de metri.

Și cam atât. Mai că-ți venea să pariezi pe-o remiză de salon, cu care puteau trăi ambele echipe, dacă nu erau statisticile să țină-n viață speranța într-o repriza secundă mai interesantă.

Statistici potrivit cărora se întâlneau cele mai bune ofensive din campionat, cu 49 de goluri în contul CFR-ului și 44 de partea Viitorului. Și care mai evidențiau faptul că dobrogenii primiseră măcar câte-un gol în precedentele 9 meciuri de campionat. Și-a început partea a doua. Promițător. Cu „capul" lui Ronaldinho rezolvat de Arlauskis (46). După care jocul s-a dezumflat. Din nou.

Iar cu fiecare minut care a trecut, nimeni n-a mai părut dispus să riște ceva, pândind greșeala celuilalt pentru a profita. Pentru o șansă în plus pe final, Dan Petrescu a mutat cu Țucudean. Prea târziu pentru ca golgeterul de altădată să ajungă la turația „de lucru”

15 meciuri fără gol primitare CFR în campionat. Ardelenii au cea mai bună apărare, doar 16 goluri încasate

2 goluria încasat CFR acasă în acest sezon de Liga 1

FINAL » CFR CLUJ - VIITORUL 0-0

Vezi AICI live + statistici!

VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului

4.000 de spectatoriau asistat la această partidă (cifră oficială)

echipele de start:

CFR: Arlauskis - Burcă, Vinicius, Boli, Camora - Bordeianu, Hoban, Djokovici - Joca, C. Deac, V. Costache
REZERVE: Sandomierski, Cestor, Chipciu, Păun, Petrila, Omrani, Țucudean
ANTRENOR: Dan Petrescu

VIITORUL: Căbuz - Boboc, Mladen, V. Ghiță, De Nooijer - C. Matei, Artean, Cr. Ganea - G. Iancu - Rivaldinho, G. Ganea
REZERVE: Buzbuchi, Dussaut, A. Ciobanu, P. Iacob, Vl. Achim, M. Dulca, A. Chițu
ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru: Radu Petrescu (București) / Asistenți: Mircea Grigoriu (București) și Marius Nicoară (Mehedinți)

Îl aduce Dan Petrescu pe Gică Hagi în play-off? Viitorul, aliatul campioanei: a încurcat-o mereu pe FCSB și a pierdut cu CFR

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (195)
radupais
radupais  •  15 Februarie 2020, 00:24
Postat de thefinger pe 15 Februarie 2020, 00:18

Asta nu-i rau, dar stii ca majoritatea dintre noi suntem oameni trecuti prin doua oranduiri sociale, unii care stiu sa aprecieze ce-i bun si ce-i rau in fiecare dintre ele, problema partidelor este ca nu fac o combinata din asta, macar in campanie. ar castiga la pas. Gata cu politica, zi-mi sistemul in care se joaca in play-off dupa ce se face schema inter cluburi. :))))

Eee, play off-ul e altceva. Dupa ce se castiga titlul, daca mai raman meciuri se joaca si pt altceva. Si eu , si tu daca ai fi acolo ai face la fel.

thefinger
thefinger  •  15 Februarie 2020, 00:18
Postat de radupais pe 15 Februarie 2020, 00:07

Noi “tinerii” votam la fel ca voi “batranii” cand vom fi batrani. Da mie imi place mai mult sa fiu votat decat sa votez :)))

Asta nu-i rau, dar stii ca majoritatea dintre noi suntem oameni trecuti prin doua oranduiri sociale, unii care stiu sa aprecieze ce-i bun si ce-i rau in fiecare dintre ele, problema partidelor este ca nu fac o combinata din asta, macar in campanie. ar castiga la pas. Gata cu politica, zi-mi sistemul in care se joaca in play-off dupa ce se face schema inter cluburi. :))))

radupais
radupais  •  15 Februarie 2020, 00:07
Postat de thefinger pe 15 Februarie 2020, 00:02

E n-am niciun interes, este pentru cultura mea generala, sa vad ce preferinte au altii, ce gusturi au, ce as putea si eu adauga la criteriile mele. voi, tinerii, aveti alti ochi, vreau sa fiu la zi cu voi. )))

Noi “tinerii” votam la fel ca voi “batranii” cand vom fi batrani. Da mie imi place mai mult sa fiu votat decat sa votez :)))

Vezi toate comentariile (195)
Comentează