FOTBAL  »  Superliga  »  CHIVU LA INTER

Cine e numarul 1?

Articol de GSP - Publicat joi, 21 iunie 2007 00:00

Transferul lui Chivu la Inter a stirnit polemica printre suporteri

Hagi la Real Madrid? Popescu la FC Barcelona? Raducioiu la AC Milan? Mutu la Chelsea? Sau Chivu la Inter? Care transfer e mai tare? De ieri dimineata, de cind prestigiosul "La Gazzetta dello Sport" a anuntat plecarea lui Cristi Chivu la campioana Italiei, lumea fotbalului discuta aprins pe seama acestui subiect.

Partizanii ideii ca banii spun totul despre un transfer considera ca Adrian Mutu a fost number 1, intrucit Chelsea a platit pe el suma-record de 22,5 milioane de euro. Sau ca lider e chiar Chivu, prin salariul neegalat.
Destui cititori plaseaza transferul lui Gica Hagi la Real Madrid pe primul loc, desi "albii" erau departe de era galactica inaugurata 10 ani mai tirziu. Altii spun ca elocventa este valoarea coechipierilor si ca Gica Popescu merita sa domine topul. Nu doar ca a luat Cupa Cupelor cu Barcelona, dar a fost capitanul catalanilor intr-un prim "11" in care mai erau Ronaldo, Figo, Stoicikov, Nadal, Guardiola ori Bakero!

Fiecare generatie isi incurajeaza prezentul sau nostalgia tineretii. Toti microbistii au dreptate. Pentru ca exista o liga celesta si glorioasa, unde toti fotbalistii care reusesc sa patrunda devin nemuritori. Acolo, culorile, ierarhiile, vremurile si posturile se amesteca, iar tot ceea ce ramine, transcedenta si unica, este pasiunea noastra pentru fotbal.



Hagi la Real Madrid (1990)
De unde a plecat: Steaua
Suma de transfer: 3,3 milioane de euro
Situatia Realului la acel moment: campioana Spaniei
Coechipieri importanti: Butragueno, Hugo Sanchez, Michel, Hierro, Chendo

Raducioiu la AC Milan (1993)
De unde a plecat: Brescia
Suma de transfer: 2,3 milioane de euro
Situatia Milanului la acel moment: campioana Italiei
Coechipieri importanti: Van Basten, Donadoni, Savicevici, Baresi, Maldini

Hagi la Barcelona (1994)
De unde a plecat: Brescia
Suma de transfer: 1,5 milioane de euro
Situatia Barcei la acel moment: campioana Spaniei
Coechipieri importanti: Stoicikov, Romario, R. Koeman, Nadal, Alesanco

Popescu la Barcelona (1995)
De unde a plecat: Tottenham
Suma de transfer: 4,5 milioane de euro
Situatia Barcei la acel moment: locul 4 in Primera Division
Coechipieri importanti: Ronaldo, Figo, Stoicikov, Bakero, Guardiola

 
Contra la AC Milan (2001)
De unde a plecat: Alaves
Suma de transfer: 2 milioane de euro
Situatia Milanului la acel moment: locul 6 in Serie A
Coechipieri importanti: sevcenko, Seedorf, Maldini, Pirlo, Gattuso

 

Mutu la Chelsea (2003)
De unde a plecat:
Parma
Suma de transfer: 22,5 milioane de euro
Situatia lui Chelsea la acel moment: locul 4 in Premier League
Coechipieri importanti: Lampard, Terry, Dessaily, Makelele, Hasselbaink

Mutu la Juventus (2005)

De unde a plecat: liber de contract
Suma de transfer: -
Situatia lui Juventus la acel moment: lider in Serie A
Coechipieri importanti: Del Piero, Vieira, Cannavaro, Ibrahimovici, Nedved
  

Chivu la Inter (2007)
De unde a plecat:
AS Roma
Suma de transfer: 18 milioane de euro
Situatia lui Inter la acel moment: campioana Italiei
Coechipieri importanti: Ibrahimovici, Adriano, Figo, Vieira, Materazzi


Care este cel mai important transfer ? Citeste urmatoarele 3 opinii si comenteaza pe bloguri!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează