Articol de GSP - Publicat joi, 12 august 2010 00:00
Arsenal, Manchester, Chelsea sau Euro 2008 văzute pe stadion nu au reuşit să-mi producă atît de multă adrenalină şi entuziasm ca noua echipă a lui Piţurcă. Renăscusem ca suporter.
La 2-0 cu Middlesbrough căutam să aranjez bilete pentru Eindhoven chiar în tribună, aşa cum după meciul de la Alba Iulia, pe care nu l-am văzut, încercam disperat să găsesc o firmă în Londra să îmi reinstaleze antena satelit, să nu mai pierd nici un meci al Stelei. În sezonul 2009-2010 n-am ratat nici un meci care a fost televizat, în toate competiţiile. Mi-am aranjat programul, extrem de încărcat, în aşa fel încît să nu pierd nimic. Au fost momente în care am ales între bilete pe stadion la Arsenal sau Chelsea să văd un meci al Stelei la TV. Am suportat glumele prietenilor care au renunţat să mai urmărească Liga 1.
Am rămas şi fără bilete la Eindhoven (locul finalei Cupei UEFA din 2006), şi fără antena satelit pentru că Becali mi-a ucis visul de a susţine cea mai serioasă echipă care ar fi putut exista vreodată în România. A fost ultima dezamăgire şi am devenit sceptic pe viaţă în privinţa patronului. Nu mai sper nimic. Nu mai vreau să fiu dezamăgit.
Piţurcă a adus nu doar un suflu nou, ci a inventat noi specii de atitudine în fotbalul românesc: discreţia, promisiunea respectată, frica adversarilor, respectul pentru profesionalism al fotbalistului consumator de manele şi manechine. Morocănosul Piţurcă putea să schimbe tot fotbalul românesc în bine.
Patronii americani de la Manchester şi Liverpool au învăţat că fără cei care te înjură cînd nu eşti dedicat culorilor eşti nimic. Acum vor să vîndă. Unitatea spirituală a fanilor cu echipa, reacţia senzaţionalului public din Ghencea la 0-1 cu Craiova, mii de abonamente vîndute, toate astea ar fi trebuit să-l determine pe Becali să-i lustruiască pantofii dimineaţa lui Piţurcă pentru a-l face să rămînă în club. Un patron dedicat, care iubea clubul, făcea asta. Cu largi lacune în educaţie, fotbaliştii români şi patronii de cluburi au nevoie de o motivaţie în plus să dea totul pentru club. Piţurcă a adus frica de a nu fi iertat dacă faci compromisuri.
Mă simt jefuit de sentimente. Plecarea lui Piţurcă e mai grea decît înfrîngerea de la Middlesbrough. Pentru că nu mai urmează nimic.
JAN BEDREGEANU - Londra
Arsenal, Manchester, Chelsea sau Euro 2008 văzute pe stadion nu au reuşit să-mi producă atît de multă adrenalină şi entuziasm ca noua echipă a lui Piţurcă. Renăscusem ca suporter.
La 2-0 cu Middlesbrough căutam să aranjez bilete pentru Eindhoven chiar în tribună, aşa cum după meciul de la Alba Iulia, pe care nu l-am văzut, încercam disperat să găsesc o firmă în Londra să îmi reinstaleze antena satelit, să nu mai pierd nici un meci al Stelei. În sezonul 2009-2010 n-am ratat nici un meci care a fost televizat, în toate competiţiile. Mi-am aranjat programul, extrem de încărcat, în aşa fel încît să nu pierd nimic. Au fost momente în care am ales între bilete pe stadion la Arsenal sau Chelsea să văd un meci al Stelei la TV. Am suportat glumele prietenilor care au renunţat să mai urmărească Liga 1.
Am rămas şi fără bilete la Eindhoven (locul finalei Cupei UEFA din 2006), şi fără antena satelit pentru că Becali mi-a ucis visul de a susţine cea mai serioasă echipă care ar fi putut exista vreodată în România. A fost ultima dezamăgire şi am devenit sceptic pe viaţă în privinţa patronului. Nu mai sper nimic. Nu mai vreau să fiu dezamăgit.
Piţurcă a adus nu doar un suflu nou, ci a inventat noi specii de atitudine în fotbalul românesc: discreţia, promisiunea respectată, frica adversarilor, respectul pentru profesionalism al fotbalistului consumator de manele şi manechine. Morocănosul Piţurcă putea să schimbe tot fotbalul românesc în bine.
Patronii americani de la Manchester şi Liverpool au învăţat că fără cei care te înjură cînd nu eşti dedicat culorilor eşti nimic. Acum vor să vîndă. Unitatea spirituală a fanilor cu echipa, reacţia senzaţionalului public din Ghencea la 0-1 cu Craiova, mii de abonamente vîndute, toate astea ar fi trebuit să-l determine pe Becali să-i lustruiască pantofii dimineaţa lui Piţurcă pentru a-l face să rămînă în club. Un patron dedicat, care iubea clubul, făcea asta. Cu largi lacune în educaţie, fotbaliştii români şi patronii de cluburi au nevoie de o motivaţie în plus să dea totul pentru club. Piţurcă a adus frica de a nu fi iertat dacă faci compromisuri.
Mă simt jefuit de sentimente. Plecarea lui Piţurcă e mai grea decît înfrîngerea de la Middlesbrough. Pentru că nu mai urmează nimic.
JAN BEDREGEANU - Londra
